Foto: unimedia.info/Igor Vrabie

Foto: unimedia.info/Igor Vrabie

Împărtăşeşte multe din îngrijorările exprimate de cetăţeni și regretă că s-a ajuns în situaţia când oamenii sunt nevoiţi să protesteze în stradă, dar nu va demisiona. Aceasta este poziţia şefului statului, care se declară convins că demisia sa ar aduce instabilitate Republicii Moldova, un vid de putere care ar determina o nouă criză politică. „Am venit în această funcţie pentru a pune capăt unei perioade de instabilitate care a durat doi ani şi jumătate şi nu accept să fiu generatorul unei alteia de acel fel”, menţionează Nicolae Timofti într-o declaraţie remisă presei de către Preşedinţie, transmite IPN.

Nicolae Timofti spune că, din păcate, slăbiciunea constatată a unor instituţii abilitate să intervină pentru a aplica legea, a determinat într-o anumită măsură un asemenea climat negativ în societate. „Aici mă refer, în special, la ineficienţa Băncii Naţionale, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, instanţelor de judecată. Voi spune din capul locului că am fost şi sunt la curent cu toate problemele majore ale statului. Sunt informat cu regularitate de către serviciile speciale şi alte organe competente cu privire la situaţia din diferite domenii: de apărare, securitate, economic, financiar-bancar etc.”, declară şeful statului, care consideră manifestaţia de duminică, 6 septembrie, din Piaţa Marii Adunări Naţionale, este un exerciţiu democratic.

Nicolae Timofti afirmă că a acţionat în conformitate cu atribuţiile ce-i sunt acordate de Constituţie pentru a preveni derapajele. A purtat discuţii cu factori responsabili de primă mărime din ţară şi de peste hotare despre problemele apărute şi despre soluţii. A discutat personal în câteva rânduri cu guvernatorul Băncii Naţionale, căruia i-a cerut explicaţii pentru acţiunile şi inacţiunile instituţiei pe care o conduce şi este mirat că guvernatorul mai este în funcţie, ca şi întreaga administraţie a BNM, dar aminteşte că demiterea nu este prerogativa preşedintelui.

Nicolae Timofti  mai spune că de un eventual haos în Republica Moldova vor profita neîntârziat acele forţe interne şi externe care au acţionat permanent în toată istoria recentă pentru destabilizarea ţării şi pentru transformarea ei într-o gubernie. Instabilitatea pe care şi-o doresc forţele ostile Republicii Moldova ar îngreuna dezvoltarea ţării pe un termen nedefinit. Pericolul este astăzi mai mare ca oricând ca ţara să fie deviată de la cursul său firesc de dezvoltare, spre integrarea în Uniunea Europeană.

Preşedintele va prezenta în viitorul apropiat în Parlament, în conformitate cu prevederile constituţionale, un mesaj în care va face referire la principalele probleme ale naţiunii, urmând să formulez obiectivele care, în opinia sa, trebuie stabilite pentru depăşirea situaţiei complicate în care se află ţara.

Reclame