Uniunea Europeană, cel mai important partener comercial al Republicii Moldova

Cecilia Malmstrom și valeriu Streleț. Foto: gov.md

Cecilia Malmstrom și valeriu Streleț. Foto: gov.md

Premierul Valeriu Streleț a spus că Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, exporturile produselor moldoveneşti în ţările Uniunii Europene constituind circa 62% din volumul total.

Streleț a declarat asta vineri, 23 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat împreună cu Cecilia Malmstrom, comisar european pentru comerţ.

Potrivit șefului Guvernului de la Chișinău, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost pus în funcţiune un proces ireversibil, ce va asigura dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova, indiferent de evoluţiile pe plan politic, social sau economic.

„Analizând situaţia din ţară, dar şi cea din regiune, putem afirma cu certitudine că pentru Republica Moldova a fost foarte important că, de la 1 septembrie 2014, în pofida multiplelor provocări atât de ordin politic, cât şi tehnic, am reuşit punerea în aplicare a Acordului de Asociere, inclusiv a componentei privind Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA)”, a declarat premierul.

În cadrul întrevederii dintre premierul Streleţ şi comisarul european Malmstrom au fost evaluate rezultatele obţinute în primul an de implementare a DCFTA.

Remarcând potenţialul de dezvoltare a relaţiilor comerciale cu partenerii europeni, Valeriu Streleţ a afirmat că, în perioada imediat următoare, Guvernul se va axa pe  valorificarea oportunităţilor oferite de DCFTA şi facilitarea accesului produselor şi serviciilor moldoveneşti pe piaţa UE, dar şi pe sporirea competitivităţii acestora.

„O prioritate este extinderea categoriilor de produse de origine animală care pot fi exportate pe piața UE. În prezent, exportăm doar miere de albine şi caviar, dar lucrăm asupra obţinerii dreptului de export a cărnii de pasăre și ouă, eventual în 2016”, a precizat Streleț.

Cecilia Malmstrom a confirmat că implementarea DCFTA în Republica Moldova a adus deja rezultate pozitive. Totodată, oficialul european a încurajat autorităţile moldoveneşti să continue reformele pentru ca ţara să beneficieze pe deplin de oportunităţile DCFTA.

„Noi contribuim la îmbunătăţirea climatului de afaceri cu tehnologii noi care vor contribui la creşterea economică şi crearea locurilor de muncă în Republica Moldova. Avem sute de milioane de euro disponibile pentru a finanţa şi a acorda asistenţă tehnică pentru companiile mici şi mijlocii din Republica Moldova, pentru a facilita accesul pe piaţa comunitară”, a menţionat Cecilia Malmstrom.

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.