PSRM a depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care solicită instanței să interpreteze Legea supremă referitor la modalitatea de ieşire a Republicii Moldova dintr-o eventuală criză politică, ce se poate declanşa în cazul în care nu va fi învestit un nou guvern în decurs de trei luni, așa cum prevede Constituţia.
„Legea prevede că, în termen de 6 luni până la alegerile prezidenţiale, este imposibilă declararea alegerilor parlamentare anticipate. Totodată, în aceste 6 luni se poate crea o situaţie în care Guvernul nu va fi ales în termenul de trei luni, prevăzut de Constituţia RM. Dorim să ştim dacă preşedintele ţării poate să declare alegeri anticipate în cazul căderii Guvernului, iar noul cabinet de miniştri nu va fi ales în decursul următoarelor trei luni”, a explicat deputatul socialist Vasile Bolea.
Bolea a menţionat că Legea supremă a ţării conţine dispoziţii contradictorii. În timp ce un articol prevede imposibilitatea dizolvării Parlamentului în decurs de 6 luni până la alegerile președintelui ţării, altele prevăd că, în caz de nealegere a noului guvern în termen de 3 luni, Parlamentul urmează să fie dizolvat. Socialiştii cer Curţii Constituţionale clarificarea situaţiei în cauză şi explicarea eventualelor acţiuni ale preşedintelui ţării şi ale Parlamentului în cazul în care nu va fi învestit un nou guvern în decurs de trei luni.
Categorii:Actualitate, Politică
Lasă un răspuns