FOTO. El e viitorul premier? E mai popular decât Ghimpu, Lupu, Streleț și alții!

Colaj: politics.md

Colaj: politics.md

Potrivit paginilor oficiale de Facebook ale liderilor de partide parlamentare de la Chișinău, președintele PPEM, Iurie Leancă, se bucură de cei mai mulți fani. Cu ochii pe mișcările proeuropeanului Leancă, despre care se spune că va redeveni premier, sunt aproape 46 de mii de oameni, depășindu-l astfel chiar și pe Vlad Filat, fostul său șef de partid întemnițat preventiv la Penitenciarul 13, care nu a mai dat de știre de la Hramul Chișinăului.

Captură de ecran: fb.com/IurieLeancaUE

Captură de ecran: fb.com/IurieLeancaUE

În topul cu cele mai multe aprecieri urmează liderul PL, Mihai Ghimpu, cu aproape 20 de mii de fani. Doar liberalul Ghimpu și socialistul Dodon par a fi unicii capi de partide parlamentare însetați cu adevărat de comunicare, pentru că și fanii acestora pot să publice mesaje direct în paginile politicienilor. Spre deosebire însă de alți colegi de breaslă, Ghimpu pare a fi unicul care produce cea mai impresionantă cantitate de însemnări nostalgice (pe alocuri chiar glamouroase), fotografii cu apropiați de-ai săi, precum și imagini care-l ilustrează pe liberal direct în sânul naturii.

Captură de ecran: fb.com/Mihai-Ghimpu-109980225830807

Captură de ecran: fb.com/Mihai-Ghimpu-109980225830807

Urmează liderul PDM, Marian Lupu, cu peste 16 mii de aprecieri. Democratul nr. 1 publică doar fotografii „verificate” de la evenimentele unde prezența sa iese de fiecare dată în prim-plan. Lupu nu alunecă în „momente poetice”, ca liberalul Ghimpu, și nici nu își permite tot felul de replici belicoase și amenințări gratuite, ca socialistul Dodon. Lupu nu face excese pe Facebook, ca și Leancă.

Captură de ecran: fb.com/MarianLupuRM

Captură de ecran: fb.com/MarianLupuRM

La coada clasamentului, cu cele mai puține aprecieri pe Facebook, sunt actualul șef al PLDM, Valeriu Streleț, și liderul PSRM, Igor Dodon. Pe Streleț au pus ochii aproximativ 6.600 de fani, iar pe Dodon – peste 6.300. La prima vedere, paginile acestor doi politicieni redau perfect atmfosfera din partidele pe care le conduc: liberal-democrații – își ling rănile prin adunări de partid, iar socialiștii – urzind planuri și fiind mereu puși pe ceartă.

E de menționat faptul că Ghimpu administrează și un cont personal de Facebook, unde are aproape 5 mii de prieteni. La fel și Dodon, care a ajuns și el la limita de 5 mii de prieteni, impusă de rețeaua lui Zuckerberg.

Marele absent din acest top este liderul PCRM, Vladimir Voronin. De fapt, acesta este pe cât de absent, pe atât de prezent în populara rețea de socializare. Se vede că „prietenii” lui Vladimir Nicolaevici au avut grijă să-i „cloneze” o mulțime de pagini de umplutură. Acestea însă nu-l reprezintă aproape deloc pe liderul comuniștilor, cunoscut în special pentru discursurile sale „condimentate”, la nivelul cărora ar putea coborî doar liberalul Ghimpu și, uneori, socialistul Dodon.



Categorii:Societate

Etichete:, , , , , ,

2 răspunsuri

  1. Pai Leanca a fost neglijat categoric de Lupu si Ghimpu cand l-au demis? Cine acum l-ar accepta?

    Apreciat de 1 persoană

  2. Leanca trebuie tras la raspundere pentru neglijenta in serviciu. Miliardul pe timpul cui s-a furat?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.