PLDM de la Platforma DA sau viceversa? Cine de la cine a copiat?

Foto: opiniatimisoarei.ro

Foto: opiniatimisoarei.ro

La începutul acestei luni, la Curtea Constituţională au fost depuse două proiecte de Lege privind modificarea Constituţiei. Un proiect a fost înaintat de Comisia Electorală Centrală (CEC) la solicitarea Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, al doilea a fost subsemnat de deputaţii liberal-democrați şi cei socialiști. Problema este că cele două documente sunt identice, notează Deschide.md.

Cine de la cine a copiat? La o analiză superficială, se creează impresia că respectivele documente au fost scrise în acelaşi timp, dar înregistrate în zile diferite. Conform zilei când a fost elaborat, se vede că proiectul PLDM figurează cu data de 20 octombrie, iar cel al Platformei DA, potrivit lui Andrei Năstase, a fost ticluit în data de 30 octombrie. La Curtea Constituţională, proiectul comun al PLDM și PSRM a ajuns în data de 3 noiembrie, cel al Platformei DA, în data de 6 noiembrie, CEC precizând în text că a primit setul de documente de la iniţiatori cu o zi mai devreme.

PLDM_copy_paste

Astfel, s-ar părea că Platforma DA „s-a inspirat” de la documentul liberal-democraţilor elaborat cu 10 zile mai devreme. Există însă un indiciu care anulează această ipoteză: proiectul Platformei DA a primit ieri avizul Curţii, întrucât a corespuns tuturor prevederilor legale, în timp ce examinarea celui semnat de parlamentarii liberali-democrați şi socialiști a fost respinsă de Înalta Curte, întrucât conţine omisiuni tehnice, precum formularea „noi, poporul R.Moldova…”. În documentul elaborat de Platforma DA respectiva formulare este logică, nu și în cazul deputaţilor din cele două fracţiuni.

Amintim că socialistul Igor Dodon i-a acuzat azi pe liberal-democraţi că ar fi modificat textul proiectului privind modificarea Constituţiei subsemnat de deputaţii socialişti. Liderul PSRM a admis două ipoteze în acest sens: fie „drujii de la PLDM” au efectuat intenţionat omisiunile tehnice, astfel încât proiectul să fie respins de Curtea Constituțională, fie au încurcat textul proiectului respectiv cu textul pe care l-ar fi scris pentru Platforma DA.

Proiectul integral al PLDM şi cel al Pltformei DA:


Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.