Marian Lupu despre „iresponsabilii” de la cârma PLDM, care nu au ascultat-o pe Maia Sandu

Marian Lupu. Foto: inliniedreapta.net

Marian Lupu. Foto: inliniedreapta.net

PLDM a blocat până acum formarea alianței de guvernare și ține țara în criză politică, iar pentru acest lucru o să poarte răspundere. Astfel a descris președintele PDM, Marian Lupu, refuzul continuu al PLDM de a participa la formarea unei noi majorități parlamentare, într-un interviu pentru Infotag. În context, Lupu admite că actuala criză politică nu s-ar fi complicat dacă „iresponsabilii” de la cârma PLDM ar fi ascultat-o pe Maia Sandu, care le-a sugerat liberal-democraților „să se curețe”, pentru a putea reveni pe scena politică.

Deși a declarat că a vorbit cu mai mulți deputați liberal-democrați, care „sunt gata să susțină o alianță proeuropeană la guvernare, pentru că ei înțeleg cât de periculos e jocul pe care PLDM îl face acum”, Marian Lupu și-a recunoscut „greșeala” pe care a făcut-o atunci când a invitat PLDM la negocieri. „Deja eu încetez să mai vorbesc despre PLDM ca partid, pentru că acolo sunt mai multe grupări acum, grupări care au viziuni total diferite”, a subliniat democratul.

„Noi am tratat acest partid ca un întreg, dar el deja, în acel moment, nu mai era un partid cu o singură viziune. (…) Am pierdut mult timp prețios pentru țară, în așteptarea răspunsului de la un partid care nici nu poate răspunde, pentru că acest partid mai există doar cu numele”, a declarat Marian Lupu.

Potrivit liderului PDM, anume fostul premier liberal-democrat Valeriu Streleț, care în prezent se află la cârma PLDM, s-a dovedit a fi „principalul factor” care a blocat participarea la negocieri a PLDM. „Poate din motive personale, din motive legate de relația sa mai specială cu Vlad Filat?”, se întreabă Lupu.

Întrebat dacă ar fi posibilă, în această situație, o colaborare PDM-PLDM, Marian Lupu a spus că, totuși, în PLDM sunt „câțiva oameni foarte raționali și responsabili”, care ar putea contribui la soluționarea actualului blocaj politic. „Acum invit acei oameni responsabili de acolo să vină, să ne așezăm la masa de negocieri și să găsim soluții pentru a asigura stabilitatea”, a menționat liderul PDM.

„Poate că cei de la PLDM ar fi trebuit să o asculte pe Maia Sandu, dacă tot îi folosesc atât de des numele când vor să se spele de păcate, pentru că această doamnă le-a spus ce trebuie să facă pentru a putea reveni pe scena politică: să se curețe”, a spus Lupu.

Cât despre viitoara alianță de guvernare, care urmează a fi formată „curând”, Marian Lupu a declarat că PDM se bazează pe toți deputații care susțin o majoritate proeuropeană, proreforme, pro-Moldova. „Ceea ce pot să vă spun este că vom crea o alianță care să asigure atât stabilitatea politică necesară, dar și implementarea reformelor, a Acordului de asociere la Uniunea Europeană și declanșarea unui proces dinamic de luptă împotriva corupției”, a relevat liderul PDM.

Întrebat dacă PDM este pregătit să accepte anumite „condiții” din partea PLDM, dacă săptămâna viitoare acest partid ar participa la negocieri, Marian Lupu a spus că partidele proeuropene care au participat până în prezent la negocieri nu au înaintat „condiții”, ci „propuneri constructive”. „Anume aceste soluții constructive sunt cele care se discută, se analizează, pentru ca toți să decidem dacă ele sunt bune, în folosul oamenilor, și dacă le includem în programul de guvernare”, a precizat Lupu.

Concluzionând, liderul PDM a dat de înțeles că un dialog constructiv cu PLDM mai poate avea loc. „Noi ne dorim PLDM la guvernare ca partid întreg, unit și funcțional (…). Dar unitatea celor din PLDM depinde doar de ei, de depășirea unor momente emoționale (…). PDM este gata să-și asume partea lui de vină pentru ceea ce nu a funcționat în acești ani, noi doar am avut nu un partid, ci o alianță la guvernare”, a conchis Lupu.

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.