Amenințat cu moartea! PRIMELE DEZVĂLUIRI ale unui fost subaltern al lui Vlad Filat

Vasile Bumacov. Foto: Valentina Ursu / europalibera.org

Vasile Bumacov. Foto: Valentina Ursu / europalibera.org

Fostul ministru al Agriculturii Vasile Bumacov vine cu un șir de învinuiri și acuzații de corupție care duc la liderul PLDM, Vlad Filat. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă acesta vorbește despre mită, corupție și „otkaturi” care aveau loc în timpul mandatului său, sugerând că în spatele acestora stătea fostul său șef de partid.

Bumacov menționează că în timpul activității sale la Ministerul Agriculturii a fost creată Agenţia de Plăţi în Agricultură. Dar în scurt timp au început ilegalități, iar el nu putea face nimic întrucât intrase în dizgrație. „Dar eu intrasem în dizgrație, atunci când m-am opus foarte dur la colectarea dijmei la export, am făcut un lucru care nu ştiu dacă şi-a mai permis cineva, să concediez vicepreşedintele partidului din funcţie de la ANSA (Petru Bodarev, vicepreședinte al PLDM – n.r.), acesta mi-a fost sfârşitul deja ca să mai fiu ascultat”, a declarat Bumacov.

Iar „colegii” îi reproșau pentru că încerca să se opună încălcărilor. Era vorba de sume imense de bani și chiar a fost amenințat cu moartea, după cum a relatat Bumacov pentru Radio Europa Liberă. „Cei de la agenţie îmi reproșau: «Dar ce ai căutat la Procuratură? Dar ce ai căutat la SIS? Crezi că noi nu avem oamenii noştri acolo?». Deci, problema care este? Suma de bani era prea mare, ei puteau să plătească cui vreţi. Din 500 de milioane e de ajuns nu 20, cât unii cereau, dar e de ajuns 10% şi sunt 50 de milioane, îţi poţi permite cu oricine să ai relaţii bune. Dacă eu am ajuns să spun în şedinţă de guvern că mă ameninţă cu moartea şi mă ameninţă că va distruge proiectul 2KR şi nimeni să nu mişte un deget, ca acest om ulterior să fie promovat în Ministerul Agriculturii”, a povestit Bumacov.

Mai mult, fostul ministru al Agriculturii susține că i-au fost puse bețe în roate și a fost supus șantajului pentru poziția sa. „A treia lună cererea de finanţare stă în Cancelaria de Stat şi nu mişcă nimeni. Toţi cei care au ură că m-am opus atunci la toate chestiunile acestea au blocat-o. Uitaţi-vă cum s-a făcut vreo patru ani în urmă, s-a pus Cancelaria de Stat responsabilă de asistenţa internaţională. Ce are Cancelaria de Stat cu chestiunea aceasta? Dar trebuia să nu treacă nimic pe alături, trebuie să fie totul foarte bine concentrat şi controlat. Şi iată aceasta e situaţia. Fermierii cunosc bine că eu m-am supus riscului, mare risc, când m-am opus la colectarea dijmei la export în Federaţia Rusă, la subvenţii, dar se tem”, a declarat Bumacov.

Potrivit lui Vasile Bumacov, situația a ieșit și mai mult de sub control începând cu 2014. „Mecanismul de subvenţionare în 2013-2014 a făcut un lucru colosal, a mişcat postrecoltarea, a mecanizat ţara, a fost extraordinar de benefic pentru agricultură. Ce s-a pornit în 2014, chestiunea cu colectarea «otkaturilor» acolo şi cu o agresivitate nemaivăzută, să te ameninţe”, a spus el.

Amintim că și alți foști subalterni ai lui Vlad Filat au vorbit în ultimul timp despre stilul său de conducere și presiunile și amenințările la care au fost supuși atunci când au încercat să se opună ilegalităților.

Fostul președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Artur Gherman, a făcut, acum două săptămâni, dezvăluiri la postul de televiziune TV7 despre cum fostul lider al PLDM, Vlad Filat, a încercat să facă presiuni asupra sa, în august 2013, ca să nu împiedice tranzacțiile de la Banca de Economii în urma cărora statul a cedat pachetul majoritar de acțiuni după care au avut loc tranzacții frauduloase de proporții. Artur Gherman a menționat că a încercat să le explice foștilor săi colegi din PLDM să renunțe la această idee, dar a fost supus unor presiuni atât din partea lui Filat, cât și a altor reprezentanți ai conducerii PLDM, sugerând că ar putea fi vorba de subalternul lui Filat, Valeriu Streleț, demis și el recent din fruntea guvernului pentru acțiuni de corupție. Gherman, care a fost membru al PLDM și fostul soț al ministrului Afacerilor Externe, Natalia Gherman, a spus că atunci chiar Filat l-a sunat și i-a vorbit foarte urât și arogant, iar după aceasta a aflat că încă de atunci Filat căuta motive să-l scoată din funcție.

De asemenea, fostul ministru al Educației, Maia Sandu, a opinat într-o intervenție televizată că Filat este vinovat, cel puțin într-o oarecare măsură, pentru ce i se încriminează. În plus, poartă vina pentru că nu a asigurat reformele în Justiție. Potrivit Maiei Sandu, în PLDM mai sunt persoane cu reputație proastă și probleme de integritate.

Politics.md

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Pentru că a vrut să deconspire șiretlicurile PLDM, un fost ministru a fost amenințat cu moartea | Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.