PLDM înaintează precondiții. PDM cere miliardul furat de la BEM

Colaj: politics.md

Colaj: politics.md

Preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a prezentat precondiţiile care, dacă vor fi respectate, „ar putea crea un nucleu pentru a discuta şi a implementa în practică un obiectiv de învestire cât mai rapidă a unui Guvern”.

Precondițiile enunțate de Streleț, potrivit unui comunicat al PLDM:

  1. Instituţiile de drept ale statului, justiţia şi sistemul judecătoresc, entităţile anticorupţie, organele de reglementare şi control urmează a fi scoase din subordonarea partinico-oligarhică, în vederea neadmiterii influenţării acestora de către grupări de interese şi folosirea lor pe post de bâte politice. Punerea în practică a acestei priorităţi urmează a fi a fi asigurată prin agrearea imediată de către actorii politici decidenţi a unor angajamente ferme de reconsiderare a instituţiilor menţionate, cu termene exacte şi prompte de implementare.
  2. Guvernul urmează să activeze în baza normelor constituţionale şi legale, fără careva încorsetări stabilite prin acorduri de alianţă sau alte soiuri de înţelegeri opace, având tot suportul necesar pentru promovarea acţiunilor ferme, fie şi nepopulare, pentru depăşirea crizei. Primul ministru trebuie să fie neafiliat politic, să dispună de dreptul de a avea ultimul cuvânt în formarea Cabinetului de miniştri şi operarea remanierilor în cadrul acestuia.
  3. Activitatea Parlamentului urmează să se plieze pe obiectivul de soluţionarea problemelor vitale ale societăţii, şi nu pe contribuţia la crearea acestora. Ritmicitatea şi randamentul activităţii organului legislativ suprem urmează să fie asigurată de un preşedinte al Parlamentului, faţă de care să nu existe suspiciuni de afiliere de afaceri sau de rudenie prin afinitate cu persoane care au edificat sistemul statului captiv.

Pe de altă parte, PDM a reacționat la precondițiile PLDM, calificându-le drept o „perdea de fum”. „Considerăm declarația de astăzi a liderului interimar al PLDM ca fiind o «perdea de fum» care să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid și vina directă pentru blocajul în care se află țara din cauza neparticipării la negocieri”, se spune într-un comunicat al PDM.

„Condițiile pe care le-a enunțat astăzi Valeriu Streleț nu sunt altceva decât încercări de a acoperi o altă realitate, faptul că cei din PLDM nu sunt capabili să-și depășească emoțiile și să vină la discuții. Și noi avem multe să cerem PLDM, în numele oamenilor, în primul rând să întoarcă cetățenilor miliardul furat de la BEM, apoi să scoată din captivitate instituții vitale ale statului, cum ar fi Serviciul Vamal și Inspectoratul Fiscal de Stat, instituții despre care avem toate motivele să credem că întrețin și în acest moment scheme corupționale și politice, care favorizează inclusiv reprezentanți din conducerea PLDM”, se mai spune în comunicatul democraților.

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, ,

8 răspunsuri

Trackback-uri

  1. Candu nu va ține în șah țara, ca Streleț, dacă va fi demis | Argumentul
  2. PLDM rămâne pe poziții: Cu Nicolae Timofti DA, cu democrații BA | Argumentul
  3. Precondițiile PLDM, ping-pong între Lupu și Streleț. Ce urmează? | Argumentul
  4. Negocieri sterile la Parlament. Partidele nu pot împărți puterea | Argumentul
  5. PLDM a decis să participe la negocieri, fără a renunța la precondiții | Argumentul
  6. FOTO. Ghimpu își bate joc de „morcovul” Filat | Argumentul
  7. Un fost subaltern al lui Streleț ochește direct în PLDM | Argumentul
  8. PLDM e gata să meargă la anticipate, chiar și cu riscul de a le pierde | Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.