Corneliu Gurin s-a alăturat procurorilor europeni

Corneliu Gurin. Foto: Valentina ursu / europalibera.org

Corneliu Gurin. Foto: Valentina Ursu / europalibera.org

Procurorul general al R. Moldova, Corneliu Gurin, se află în Franţa, unde participă, în perioada 19-20 noiembrie, la lucrările celei de-a 10-a şedinţe plenare a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE), care se desfăşoară în oraşul Strasbourg.

„Rolul procurorilor în urmărirea penală” este genericul reuniunii CCPE din acest an. Agenda evenimentului include definitivarea şi adoptarea Opiniei cu privire la rolul procurorilor în urmărirea penală, evaluarea noilor condiţii şi provocări în activitatea organelor de drept, promovarea mecanismelor de asigurare a imparţialităţii şi independenţei sistemelor judiciare din statele membre ale Consiliului Europei.

Pe durata aflării la Strasbourg, Gurin va participa la Forumul Mondial pentru Democraţie, reuniune care întruneşte lideri din diverse domenii ale vieţii sociale şi care va aborda problema terorismului care ameninţă securitatea globală. De asemenea, sunt preconizate întrevederi bilaterale cu colegi din procuraturile altor state şi experţi ai Consiliului Europei, urmând a fi discutate diverse aspecte de cooperare şi interes comun.



Categorii:Actualitate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.