ACUZAȚII GRAVE în „dosarul 7 aprilie”! Iată persoanele vizate

7 aprilie 2009, proteste violente la Chișinău. Foto: roncea.ro

7 aprilie 2009, proteste violente la Chișinău. Foto: roncea.ro

Ex-președintele R. Moldova, fostul nomenclaturist sovietic Petru Lucinschi, magnatul media Chiril Lucinschi (fiul lui Petru Luchinschi), fostul premier Vlad Filat, precum și Victor și Viorel Țopa, toți având aceleași rădăcini politice și economice, sunt acuzați de faptul că au organizat și au beneficiat de protestele violente din 7 aprilie 2009.

Potrivit unei investigații realizată de portalul Today.md, persoanele enumerate apar în centrul mai multor scandaluri de corupție și preluare forțată a afacerilor. Autorii investigației susțin că Petru Lucinschi, Vlad Filat și Victor Țopa au colaborat împreună cu KGB-ul defunctei Uniuni Sovietice, aceste legături menținându-se și dezvoltându-se și în perioada anilor ’90, când au făcut afaceri în comun.

Potrivit analistului Victor Gurău, controversatul om de afaceri Victor Țopa a beneficiat din plin de noul context politic de după 2009.

„Victor Țopa a încercat agresiv, imediat după 2009, să atace unele domenii și afaceri de succes. Avea afaceri nu numai în sistemul financiar-bancar, dar și în asigurări și în leasing”, susține Gurău în investigația 4r.

Din investigație reiese că anume gruparea Lucinschi-Filat-Țopa, fiul lui Lucinschi și controversata jurnalistă Natalia Morari au tras sforile în timpul violențelor din aprilie 2009. Mai mult, această grupare ar fi încercat să procedeze la fel și în 2015, prin intermediul Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, pe care „clanul a mizat totul”.

În acest context, se vorbește și despre alte personaje dubioase. Este vorba, în primul rând, de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, care este finul de cununie al lui Victor Țopa; fratele lui Andrei Năstase, Vasile Năstase, responsabil de politica editorială la Jurnal TV, care anterior a fost principalul propagandist al media-holdingului controlat de Iurie Roșca și PPCD, dar și de alți foști membri ai PPCD.

După arestarea fostului premier Vlad Filat, care a împins PLDM pe marginea prăpastiei, gruparea Lucinschi-Țopa devine cu mult mai periculoasă. „Clanul are nevoie de putere, iar odată cu trimiterea lui Filat în istorie, Țopa și Lucinschi au devenit mai periculoși ca niciodată”, susțin autorii investigaţiei.

Amintim că, în aprilie 2014, Parlamentul de la Chișinău a adoptat o inițiativă legislativă prin care persoanele care au săvârşit infracţiuni de abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu ori neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din aprilie 2009 sau care au legătură cu aceste evenimente nu vor scăpa de răspundere din cauza expirării termenului de prescripție. Astfel, „Doasrul 7 aprilie” a devenit fără termen de valabilitate.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

5 răspunsuri

  1. Despre Morari am stiut ca e implicata, a recunoscut chiar prietenul ei Baghirov, da iaka despre implicarea lui Lucinschi, Filat si Topi nu, se stia doar legatura lor recenta, adica faptul ca ar controla din umbra platforma DA, dar se pare ca radacini comune ei au de mai mult timp

    Apreciază

  2. Si nu m-as mira asa sa fie….clanul Lucinschi este gata de orice doar ca sa puna laba pe puterea politica din tara.

    Apreciază

  3. Unde-i Natalia Morari?! Fătuca asta care acum e amanta lui Chiril Lucinschi, a fost una din acele care indemna masele pasnice din PMAN sa mearga la parlament sa aplice agresiune in fata fortelor de ordine.

    Apreciază

Trackback-uri

  1. Expert: Unde este Natalia Morari, miroase a sânge – Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.