Încă o FAPTĂ a președintelui CEC, Iurie Ciocan

Zenonas Vaigauskas și Iurie Ciocan. Foto: cec.md

Zenonas Vaigauskas și Iurie Ciocan. Foto: cec.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a R. Moldova și Comisia Electorală Centrală a R. Lituania au semnat vineri un Acord de colaborare, au anunțat astăzi surse de la CEC. Documentul a fost semnat de către preşedintele CEC, Iurie Ciocan, şi omologul său leton Zenonas Vaigauskas.

Potrivit unui comunicat al CEC, acordul semnat prevede organizarea de simpozioane, seminare, conferințe științifico-practice și alte activități comune pe teme de interes reciproc, inclusiv cu participarea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, schimbul de informaţii privind rezultatele cercetărilor, studiilor de acte legislative, delegarea reprezentanților care să monitorizeze procesul de pregătire și desfășurare a alegerilor și referendumurilor.

Totodată, documentul va contribui la aprofundarea şi dezvoltarea cooperării în domeniul perfecționării practicii și legislației electorale privind asigurarea realizării și protecției drepturilor constituționale electorale ale cetățenilor, asigurarea managementului operațiunilor electorale, logisticii și a suportului financiar, implementarea tehnologiilor informaționale moderne în acest domeniu, dezvoltarea profesională a tuturor subiecților implicați în organizarea și desfășurarea alegerilor și referendumurilor, precum și organizarea campaniilor de educație civică și informare a alegătorilor.

Acordul a fost semnat în cadrul vizitei de studiu a unei delegații CEC a R. Moldova la Vilnius, în perioada 22-28 noiembrie.

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.