Militari de rang înalt, condamnaţi pentru corupție

Foto: argumentul.info

Foto: argumentul.info

Fostul comandant al Bazei de aviaţie din satul Lunga, raionul Floreşti, şi comandantul Batalionului asigurare al aceleiaşi unităţi militare au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru delapidarea patrimoniului militar aflat în dotare.

Potrivit Procuraturii militare Bălţi, în perioada lunilor august – septembrie 2013, inculpaţii, cunoscând că trei caroserii de tip furgon din dotarea unităţii militare, precum şi o remorcă, nu au fost luate la evidenţă, le-au sustras ilegal. Aceştia au folosit bunurile în interes personal, iar unele dintre ele le-au vândut la preţuri între 1800-8000 lei.

Inculpaţii au fost condamnaţi la 3 ani 6 luni şi, respectiv, 4 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe un termen de probă de 5 ani şi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în Forţele Armate timp de 5 ani. De asemenea, ambilor militari le-au fost retrase gradele militare de „locotenent-colonel”.

Sentinţa este cu drept de atac.

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.