PLDM, încă o pierdere grea. 17 aleși locali: „Facem un pas spre normalitate”

Foto: pldm.md

Foto: pldm.md

Toto mai multe „dezertări” din PLDM. Un grup de 17 aleși locali din Criuleni, raionul în care PLDM s-a bucurat de o susținere covârșitoare în ultimii ani, a decis să părăsească formațiunea, declarând că nu sunt mulțumiți de politica acestei formațiuni.

Printre cei care au decis să părăsească PLDM este și fostul președinte al raionului Criuleni, Vitalie Rotaru, precum și un grup de alți aleși locali, inclusiv primarii de Cimișeni, Drăsliceni, Ișnovăț, Onițcani, Răculești și Miclești.

Cei 17 aleși locali au anunțat într-o declarație publică despre decizia lor de a demisiona din structurile PLDM și de a întrerupe orice colaborare cu această formațiune și cu liderii acesteia.

Aleșii locali de la Criuleni califică acțiunile din ultimul timp ale conducerii formațiunii drept o „rușine” pentru membrii partidului. Mai mult, aceștia accentuează că acțiunile din ultimul timp ale conducerii PLDM sunt în detrimentul intereselor R. Moldova, referindu-se în mod special la încercările conduceii PLDM de a bloca negocierile pentru crearea unui nou guvern proeuropean, iar din această cauză au de suferit oamenii.

„Iarna este aici iar R. Moldova nu are un guvern îndreptățit să asigure încălzirea gospodăriilor în lunile reci. Pentru aceasta, vina este numai și numai a PLDM”, se arată în declarație.

Cei 17 aleși locali consideră că PLDM distruge cu bună știință situația financiară a țării, este măcinat de corupție și are drept scop să distrugă încrederea oamenilor în instituțiile statului și în viitorul european. „După o lună de zile, PLDM perseverează și încearcă în continuare blocarea reformelor și a luptei cu corupția”, se mai arată în declarație.

„Astăzi este rândul raionului Criuleni să facă un pas la o parte, departe de PLDM, departe de manifestările care fac rău R. Moldova. Facem un pas spre normalitate, un pas pentru oamenii din raionul Criuleni și ne desprindem ireversibil de PLDM”, se mai arată în declarația publică a aleșilor locali care au decis să părărsească PLDM.

În ultima lună, zeci de aleși locali au anunțat că părăsesc PLDM, fiind nemulțumiți de politica partidului.

Plecari_PLDM



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.