Deputații de la Chișinău s-au întrunit în cadrul unei ședinţe speciale cu ușile închise, solicitată de PSRM, pentru a audia conducerea Procuraturii Generale, a Centrului Naţional Anticorupţie, a Băncii Naţionale a Moldovei, a Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi conducerea Ministerului Finanţelor pe marginea dosarului Băncii de Economii. Desfăşurarea şedinţei închise a fost decisă cu votul a 52 de deputaţi.
Atât liderul PCRM, Vladimir Voronin, cât și președintele PL, Mihai Ghimpu, au optat pentru caracterul închis al şedinţei. Această opțiune a fost susținută și de către procurorul general Corneliu Gurin, întrucât Codul de Procedură Penală nu permite să fie făcute publice o multitudine de aspecte şi există riscul ca multe detalii să fie omise.
Pe de altă parte, PSRM și PLDM s-au pronunțat pentru caracterul public al ședinței, astfel încât societatea să poată afla cât mai multe detalii.
Potrivit regulamentului şedinţei, aprobat la Biroul Permanent, fiecare dintre raportori vor prezenta câte un raport timp de 30 de minute. Câte o oră, la fiecare raportor, va fi acordată pentru întrebări şi răspunsuri, iar la final fracţiunile parlamentare vor avea posibilitatea să intervină.
Între timp, mai mulţi membri şi susţinători ai PSRM au protestat în faţa sediului Parlamentului, arătându-se indignați că deputații au decis să fie închisă şedinţa specială a legislativului pentru audierea informaţiilor despre ancheta privind „furtul miliardului”.
Categorii:Actualitate, Politică
Lasă un răspuns