PLDM e gata să meargă la anticipate, chiar și cu riscul de a le pierde

Tudor Deliu. Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

Tudor Deliu. Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

PLDM nu va renunța la precondițiile înaintate anterior partenerilor de negocieri pentru formarea unei majorități parlamentare și nu va face alianţe de dragul alianţelor, asta cu riscul de a merge în alegeri anticipate, pe care le-ar putea pierde.

Declaraţia aparţine deputatului liberal-democrat Tudor Deliu şi a fost făcută în cadrul unor dezbateri publice organizate de IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Tudor Deliu a declarat că, în prezent, în R. Moldova se atestă o abatere totală de la moralitate, pentru că toţi cei care deţin puterea nu conştientizează faptul că cel mai mare flagel este corupţia şi dacă va fi mimată combaterea, prin tot felul de proiecte de legi, atunci acest flagel va continua să macine societatea moldovenească. Deputatul afirmă că, aflându-se la guvernare, PLDM a făcut nenumărate tentative de a veni cu proiecte pentru a depăşi anumite carenţe, însă nu întotdeauna a avut susţinere.

Potrivt lui, situaţia în care s-a pomenit ţara este şi din cauza loialităţii faţă de fenomenele negative, în special corupţia. Deputatul a menţionat că PLDM va insista pe condiţiile sale şi nu va merge în coaliţie doar de dragul coaliţiei şi pentru că nu îşi mai doreşte să fie umbrela cu care se acoperă alţii.

Tudor Deliu a menţionat că formaţiunea are nevoie şi de o curăţare pe interior. În acest sens, la şedinţa Consiliului Politic Naţional s-a decis crearea unei comisii care urmează să verifice activităţile şi declaraţiile membrilor de partid, iar cei în raport cu care vor exista dovezi sau suspiciuni, vor trebui cel puţin să-şi suspente calitatea de membru.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.