Ion Sturza. Foto: capital.ro

Ion Sturza. Foto: capital.ro

Ion Sturza, premierul desemnat de către președintele Nicolae Timofti, după înțelegerea prealabilă cu PLDM, ascunde în biografia sa mai multe episoade despre care promotorii acestei candidaturi preferă să tacă. Capitolul din „Cartea neagră a corupției” ar putea face mai multă lumină asupra candidatului care vrea să revină în politică prin ușa din spate a Guvernului.

Episodul STURZA

Cabinetul Sturza a fost învestit la a treia tentativă, prin folosirea frauduloasă a votului lui Ilie Ilaşcu.

În şirul desemnărilor făcute de preşedintele Lucinschi pentru funcţia de premier, Ion Sturza l-a urmat pe Serafim Urechean. Candidatura acestuia a fost propusă de Iurie Roşca. Creştin-democraţii şi-au declarat intenţia de a sprijini un viitor cabinet Sturza cu condiţia că acesta nu va admite promovarea aceloraşi elemente corupte.

Cu toate acestea, în cadrul negocierilor pentru formarea echipei guvernamentale, pledoaria creştin-democraţilor pentru un guvern al mâinilor curate şi pentru înlăturarea tuturor persoanelor corupte din noua garnitură nu a fost auzită. Ideea a fost întâmpinată de pretinşii colegi de coaliţie cu prefăcută ironie şi vădită îngrijorare.

Prezenţa în echipa Sturza a mai multor persoane cu un trecut dubios i-a făcut pe creştin-democraţi să nu susţină echipa propusă Parlamentului. Prima încercare de a instala această garnitură guvernamentală s-a produs la 2 martie 1999. După prezentarea listei executivului şi a programului de guvernare şi după luările de cuvânt ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare, Iurie Roşca a ţinut un discurs în care a explicat de ce creştin-democraţii nu pot vota componenţa propusă de Sturza. În pledoria sa pentru un guvern al mâinilor curate, dreapta creştină a dorit eliminarea din noua garnitură a elementelor corupte, a personajelor ce se trag din guvernele Sangheli şi Ciubuc-I şi a protagoniştilor rapoartelor Curţii de Conturi şi ai dosarelor organelor de anchetă.

Toate precondiţiile necesare pentru nominalizarea la funcţia de premier Sturza le întrunea. În plus, acesta reprezinta „noul val” de politicieni. Decretul fiind emis, dlui Sturza nu-i rămânea să facă decât două-trei lucruri simple:

1) Să se debaraseze de elementele dubioase din fostele echipe guvernamentale;

2) Să fie corect şi echitabil cu toate partidele din arcul guvernamental;

3) Să demonstreze că dispune nu numai de competenţă, ci şi de caracter.

În garnitura guvernamentală propusă, singurul element nou pe care l-a adus Ion Sturza în raport cu omul din „vechea gardă Ciubuc” a fost extinderea nemăsurată a Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă asupra absolutei majorităţi a posturilor cheie din Guvern. Un singur partid, având doar 24 de mandate din cele 60 ale ADR, urma să controleze toate structurile guvernamentale cu caracter economico-financiar.

Fără voturile creştin-democraţilor, guvernul Sturza putea acumula 51 de voturi, în timp ce pentru învestire erau necesare 52.

Dumitru Diacov nu a riscat, totuşi, să supună votului confirmarea cabinetului Sturza. Altfel, neacumularea numărului necesar de voturi pe de o parte zădărnicea intenţia de a-l instala pe Sturza, iar pe de altă parte apropia pericolul dizolvării, după cel puţin 3 încercări, de către preşedintele Lucinschi, a Parlamentului.

În cadrul negocierilor ulterioare pentru formarea cabinetului Sturza, creştin-democraţii au cerut posturile de Ministru de Stat şi Ministru de Finanţe. După ce şi această cerere a fost respinsă de Ion Sturza, pe motiv că aceste funcţii sunt rezervate pentru Vladimir Filat şi Anatol Arapu, cu care Sturza a lucrat „în echipă”, creştin-democraţii au renunţat la portofoliile guvernamentale şi au cerut doar funcţia de Procuror General şi cea de preşedinte al Curţii de Conturi. Propunerea a speriat partenerii de coaliţie, în special pe Dumitru Diacov, şi a fost, bineînţeles, respinsă. După aceste negocieri, Iurie Roşca a declarat că PPCD este tratat în mod discriminatoriu de cei care doresc să ţină în continuare pe post de paznici ai banului public lupul la stână. Roşca a menţionat că PPCD a intrat în ADR pentru a merge împreună cu alte partide la guvernare, nu la furat.

În consecinţă, PPCD a refuzat, pentru a doua oară, să acorde sprijin politic cabinetului Sturza. Scenariul primei încercări s-a repetat aproape fără abateri. Ion Sturza a prezentat acelaşi program şi aceeaşi echipă, Iurie Roşca a ieşit la trubună şi a expus aceeaşi poziţie principală. După ce componenţa guvernului a fost totuşi votată de 51 de deputaţi din formaţiunile lui Diacov, Snegur şi Matei, creştin-democraţii şi-au retras reprezentanţii din guvern.

Votul a fost contestat la Curtea Constituţională, care i-a anulat rezultatele, astfel încât preşedintele Petru Lucinschi a venit în Parlament cu acelaşi candidat la funcţia de premier.

De data acesta, premierul desemnat nu a mai purtat negocieri cu PPCD. Venit pentru a treia oară în Parlament ca să ceară vot de învestitură, Ion Sturza a păstrat neschimbată lista iniţială a guvernului. După ce cabinetul a fost votat de aceiaşi 51 de deputaţi din formaţiunile lui Snegur, Diacov şi Matei, preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, a declarat că are o scrisoare a lui Ilie Ilaşcu, prin care acesta îşi dă votul pentru guvernul Sturza. Deşi regulamentul Parlamentului nu prevede posibilitatea votului prin corespondenţă, guvernul şi-a început activitatea.

În acest caz, s-a mizat pe faptul ca, moralmente, nimeni nu va putea să atace acest vot, nul sub aspect juridic, dar inatacabil sub aspect politic şi moral. E lesne de imaginat cât de liber poate fi votul unui condamnat la moarte, vot, chipurile, adus în plic și considerat ca fiind valabil prin corespondență. Se ştie cu certitudine că în celula lui Ilașcu, fără acordul serviciilor secrete ruse și transnistrene, nu intră nimeni, mai ales forțele democratice și pro-occidentale de la Chişinău.

Demiterea Guvernului Sturza era doar o chestiune de timp

Teama de un guvern al mâinilor curate şi prezenţa în echipa lui Sturza a unor persoane corupte i-a determinat pe foştii parteneri să împingă grupul parlamentar al PPCD-ului în afara alianţei. Din moment ce acesta a fost izolat politic prin utilizarea frauduloasă a votului lui Ilie Ilaşcu, căderea guvernului Sturza devenise doar o chestiune de timp.

Perpetuând practica guvernelor de stânga, acest guvern a călcat în picioare amendamentele Consiliului Europei şi drepturile elementare de exercitare a credinţei, ţinând în continuare în afara cadrului legal Mitropolia Basarabiei.

Acest Guvern a lăsat în urmă o sărăcie aprofundată, o descreştere economică fără precedent, datorii interne şi externe mărite, întuneric, frig, foamete şi deznădejde.

Această situaţie i-a facut pe creștin-democraţi să se unească cu deputaţii independenţi şi cu cei comunişti în efortul de destituire a acestui cabinet, asumându-şi în felul acesta riscul imaginii formaţiunii în faţa opiniei publice. Toţi capii acestui guvern, începând cu preşedintele Parlamentului, au fost implicaţi în foarte grave cazuri de corupţie, de delapidare a banilor publici, de privatizări ilicite, contrabandă etc. La moment, nu există o problemă mai importantă decât decriminalizarea structurilor de stat. Deosebirile, chiar cele radicale, de program şi de doctrină, au fost trecute pe planul doi, în numele supravieţuirii populaţiei R. Moldova. Cu atât mai mult cu cât Codul Penal este unul pentru toţi şi nu are culoare politică.

La 8 noiembrie 1999, 58 de deputaţi au votat pentru acordarea votului de neîncredere guvernului Sturza.

P.S. Va urma: Generalul Alexei a fost concediat şi dat afară din poliţie de guvernul Sturza.

Moldova24.info

Anunțuri