România a sprijinit îmbunătățirea calității controlului mărfurilor accizabile importate în R. Moldova

Foto: fundatia-cstere.ro

Foto: fundatia-cstere.ro

În R. Moldova s-a îmbunătățit calitatea controlului mărfurilor accizabile importate şi a produselor alimentare în cadrul proiectului investițional finalizat IMPEFO privind îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între R. Moldova şi România.

Potrivit Ambasadei României, prin intermediul proiectului s-a finalizat construcţia şi dotarea cu echipament modern a Laboratorului Serviciului Vamal al R. Moldova, precum şi achiziţia a două laboratoare mobile destinate produsele petroliere şi alimentare, care au fost dotate cu utilaj performant.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost aprofundată cooperarea dintre autorităţile de frontieră din România şi Moldova, în vederea asigurării respectării reglementărilor privind importul, exportul şi tranzitul produselor petroliere şi alimentare. În acest context, au fost organizate vizite de studiu şi schimburi de experienţă între experţii vamali din ţările partenere în vederea preluării celor mai bune practici, ce ţin de cercetarea/expertiza mărfurilor în scopuri vamale și a fost elaborat Manualul de proceduri privind Calitatea şi Sistemul de Management (ISO).

Proiectul finalizat reprezintă unul dintre cele opt proiecte mari de investiții implementate prin Programul Operațional Comun România-Moldova-Ucraina 2007-2013 și destinate interconectării Chișinăului la infrastructura europeană și alinierii R. Moldova la standardele și normele UE. Proiectul, în valoare de circa 3,45 milioane de euro, a fost finanțat prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI).

Ambasada României reamintește că instituțiile publice și neguvernamentale din Moldova pot continua implementarea bunelor practici instituite în cadrul acestui proiect, aplicând, și în anul 2016, la mecanismele viitorului Program Operaţional Comun transfrontalier România-Republica Moldova 2014-2020.

Infotag



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.