„De ce nu au unioniștii din Republica Moldova un fel de Renato Usatîi?”, se întreabă, pe Facebook, Vitalie Cojocari, jurnalist PRO TV București, adăugând că „tipul (Renato Usatîi – n.r.) este într-un mare fel…”.
În replică, Ilian Cașu, fruntaș al Partidului Nostru, și-a exprimat bucuria că Vitalie Cojocari găsește timp „și pentru Perisope-ul lui Renato”.
„Ilian Cașu, nu mă înscriu printre fanii lui Renato. Dar nu pot să nu observ că are succes la cetățenii moldoveni. Știu și de ce. Totuși. Am o problema cu atitudinea lui față de români, România, limba română. Să ții minte de la mine. Niciun politician antiromân nu o să reziste prea mult în Moldova. Aici greșește enorm. Învață-l să spună limba română! Ar fi un pas spre normalitate în cazul lui!”, i-a răspuns Vitalie Cojocari fruntașului de partid.
„Unioniștii nu au unul ca Usatîi pentru că nu e dispus nimeni să plătească un alt cloun (clovn – n.r.), așa cum a făcut Putin, dar fac și eu ca Timofti – «dacă era, era bine» (pentru noi, Unioniștii)…”, comentează o utilizatoare a rețelei.
Categorii:Actualitate, Politică
Lasă un răspuns