Patru operatori ai pieței produselor petroliere, sancționați de ANRE

Foto: cnbc.com

Foto: cnbc.com

Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a depistat noi încălcări în activitatea unor operatori ai pieţei produselor petroliere din R. Moldova.

Potrivit ANRE, citată de Infotag, este vorba despre companiile Auto-Mar, Dies-Tehnologie, I.A.L.G (Străşeni) şi Tezed-S, rapoartele de activitate ale căror au devenit obiectul discuţiilor la ultima şedinţă a consiliului.

În privinţa primelor trei, pentru două luni a fost suspendată licenţa de activitate pe piaţă, iar compania Tezed–S va fi trasă la răspundere administrativă.

Conform materialelor prezentate, în cadrul verificărilor repetate la Auto-Mar şi Dies-Tehnologie, s-a depistat că au înlăturat doar parţial neajunsurile indicate de ANRE, nu au ajustat evidenţa contabilă la normele existente. Ultimul companie a admis şi o serie de încălcări ale legii privind piaţa produselor petroliere, în legătură cu ce ANRE s-a adresat Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi Centrului Naţional Anticorupţie cu scopul de a fi luate măsuri.

Întreprinderea de livrare a gazelor la Străşeni (I.A.L.G), în opinia ANRE, a admis încălcări la formarea preţurilor la gaze. Pe lângă suspendarea licenţei, agenţia a cerut Procuraturii Generale să verifice cazurile de depreciere a activelor acesteia prin intermediul companiei Flaga-Gaz.

În cadrul verificărilor la Tezed–S au fost identificate cel puţin 202 cazuri de vânzare a gazului lichefiat la preţ mărit, ceea ce a generat operatorului venit nejustificat de 419,9 mii de lei. Pentru nerespectarea condiţiilor licenţei, compania riscă o amendă de 6-10 mii de lei.

Reclame


Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.