Viorel Țopa pune punctul pe „i” în privința protestelor DA și cele ale prorusului Usatîi

Victor și Viorel Țopa. Foto: moldova24.info

Victor și Viorel Țopa. Foto: moldova24.info

Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” şi Renato Usatîi merg în acelaşi pas. Acest fapt îl dovedește încă o dată controversatul om de afaceri Viorel Ţopa, care se ascunde în Germania de justiţia moldovenească. Sâmbătă, 16 ianuarie, Țopa a salutat protestele populare „cu oameni de diferite ideologii și poziții politice”.

„Astăzi e o zi deosebită – protestele populare au ajuns la o etapă nouă: oameni de diferite ideologii și poziții politice au scandat în unison «unire moldoveni!», «jos mafia!», «jos Plohotniuk!», «vrem țara înapoi!», «alegeri anticipate!». Împreună!”, a scris pe o reţea de socializare Țopa, despre care s-a scris că ar fi unul dintre sforarii Platformei DA.

Precizăm că sâmbătă protestatarii proruși conduși de Renato Usatîi au intrat în Piața Marii Adunări Naționale, unde au fost întâmpinați cu aplauze de manifestanții proeuropeni ai Platformei DA.

Înţelegerile dintre cele două tabere au fost clare încă de acum câteva zile. Andrei Năstase și Renato Usatîi au declarat recent, în cadrul unei emisiuni televizate, că vor organiza proteste, sugerând că ar putea ajunge și la violențe. Usatîi a promis chiar „uciganie moldovenească”.

Sâmbătă, unul din liderii Platformei DA, Alex Cozer, chema la unirea forțelor Platformei DA, socialiștilor și a lui Usatîi.

Tot sâmbătă, la prânz, pe internet au apărut fotografii și video cu Renato Usatîi pe o stradă din centrul Chișinăului în discuţii de un grup de bărbați, inclusiv veterani care participa activ la protestele Platformei DA. Potrivit unor surse, cele două tabere pun la cale o lovitură de stat.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , ,

1 răspuns

  1. Lovitura de stat e numai în imaginaţia voastră bolnavă de… plahotniuk (a apărut, mai recent, o asemenea molimă contagioasă). Admit, şi va fi absolut legală, lovitura dată hoţului în lege… şi întregii sale construcţii criminale.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.