Șansele lui Pavel Filip de a ajunge premier

Pavel Filip. Foto: mtic.gov.md

Pavel Filip. Foto: mtic.gov.md

Premierul desemnat, Pavel Filip, va întruni numărul necesar de voturi pentru a fi învestit la şefia Guvernului. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Replica” de la Prime.

Pentru Pavel Filip vor vota mai mulţi parlamentari decât cei 55 care au semnat, a spus deputatul democrat Sergiu Sârbu.

„Ar fi frumos să avem 61 de voturi şi să transmitem societăţii un mesaj încurajator că la primăvară vom putea să alegem preşedintele, că nu vom avea o nouă criză politică şi că vom avea stabilitate cel puţin în următorii trei ani”, a declarat Sârbu, citat de IPN.

Și vicepreședintele PL Valeriu Munteanu și-a exprimat convingerea că Pavel Filip va întruni numărul necesar de voturi pentru a ajunge premier. „Iniţial, mă gândeam la unirea cu România. Dar la moment nu este real. În momentul când nu putem face unire, trebuie să punem şi noi umărul, căci în urma unor alegeri anticipate va avea de câştigat Rusia. Cred că, pe lângă cei 55 de deputaţi care au semnat, se vor găsi încă cel puţin 5 deputaţi care vor vota pentru Pavel Filip”, a spus liberalul.

La rândul său, Violeta Ivanov, reprezentanta grupului celor 14 deputaţi foști comuniști, crede că pentru Pavel Filip vor mai vota şi unii deputaţi care au rămas în PCRM.

„Mai mulţi colegi conştientizează riscul unor alegeri anticipate, care ar duce la dispariţia Republicii Moldova ca stat. Nu vor vota doar 55 de deputaţi, vor fi mai mulţi”, a opinat Ivanov.

Ştefan Creangă, unul dintre deputaţii PLDM care au semnat pentru susţinerea lui Pavel Filip, i-a îndemnat şi pe ceilalţi deputaţi liberal-democraţi să voteze candidatura respectivă. „Sperăm că şi ceilalţi colegi vor conştientiza riscurile unor alegeri anticipate”, a adăugat liberal-democratul.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.