PLAN ministerial de măsuri pentru protejarea pieţei interne de carne

Foto: sanatate.bzi.ro

Foto: sanatate.bzi.ro

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a elaborat un plan de măsuri pentru a proteja piața internă a cărnii. Astfel, Agenția Națională pentru Securitatea Alimentelor urmează să intensifice controalele la frontieră pentru produsele alimentare de origine animală de import.

Totodată, în cadrul unei şedinţe cu producătorii de carne a fost luată decizia de a efectua, o dată la două săptămîni, întâlniri în cadrul MAIA cu producătorii şi asociaţiile de profil întru monitorizarea situaţiei privind protejarea pieţei locale de importurile produselor de origine animală.

Asta după ce Asociaţiile de producători s-au plâns că importurile masive îi vor afecta, iar mulţi dintre ei ar putea să-şi închidă afacerile.

„Avem semnat acordul de liber schimb cu țările CSI, sîntem membri a Organizației Mondiale a Comerțului, avem semnat acordul de asociere cu UE, și, în principiu, am deschis piața pentru toți, neavând nici o măsură de protecție a pieței interne și neavând posibilitatea de a accesa alte piețe”, declara recent directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „Lapte”, Carolina Linte, citată de Moldpres.

MAIA a elaborat un proiect de lege privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Documentul definește principiile, cerințele și responsabilitățile generale care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare, în special etichetarea produselor alimentare.

Proiectul a fost prezentat și discutat cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne și produse lactate. Serviciul de presă al MAIA precizează că proiectul a fost elaborat „pentru protejarea producătorului autohton şi a pieţei produselor de origine animală în contextul unui eventual pericol al importurilor masive de produse de origine animală pentru piaţa locală”.

Proiectul de lege urmează să fie transmis pentru avizare şi publicat pe site-ul ministerului pentru consultări publice.

De la începutul acestui an, 35 de companii ucrainene, specializate în fabricarea produselor din carne şi lactate, au primit dreptul de a livra produse în Republica Moldova. Anul trecut, doar trei companii erau autorizate.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.