SUA calmează spiritele la Chișinău

Foto: sfm.md

Foto: sfm.md

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău a publicat un mesaj prin care cheamă toate părțile implicate în protestele din preajma Parlamentului R. Moldova, inclusiv poliția, să se abțină de la acțiuni care ar încuraja sau provoca violență. 

„Statele Unite îndeamnă protestatarii și poliția din Chișinău să păstreze calmul și să fie rezervați. Noi chemăm toate părțile să se abțină de la acțiuni care ar încuraja sau provoca violență. Noi, de asemenea, îndemnăm autoritățile să se întâlnească imediat cu protestatarii și să abordeze îngrijorările lor într-un mod deschis și transparent”, se spune în mesajul Ambasadei SUA publicat pe Facebook.

Aseară, sute de manifestanți au protestat în fața Parlamentului, unii dintre care au pătruns în câteva dintre încăperile clădirii, pentru a-și exprima nemulțumirea față de învestirea Guvernului Filip. Protestatarii au rupt un gard din jurul clădirii și s-au îmbrâncit cu polițiștii, după care au forțat ușa și au intrat în clădire.

Ministrul interimar de Interne, Oleg Balan, a declarat pentru Radio Europa Liberă, că, în timpul protestului de aseară, au fost răniți cinci civili și opt polițiști.

Aproape de miezul nopții, Renato Usatîi și Igor Dodon au chemat cetățenii la un nou protest în centrul capitalei. Manifestația ar urma să înceapă astăzi, de la ora 10.00.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.