România, gata să sprijine Guvernul Filip

Leonard Orban. Foto: rfi.ro

Leonard Orban. Foto: rfi.ro

România ese gata să sprijine Guvernul Filip, dar vrea să vadă paşi concreţi ai acestuia în direcţia reformelor, a declarat consilierul președintelui român Klaus Iohannis, Leonard Orban, în cadrul unei emisiuni la RFI.

Potrivit lui Orban, protestele din aceste zile de la Chișinău și eventualele alegeri parlamentare anticipate ar adânci criza politică și economică prin care trece R. Moldova.

„Noi vom acorda întreg sprijinul, dar desigur, va trebui să vedem paşi concreţi, pe care Guvernul din Republica Moldova îi va face în perioada următoare pe calea proeuropeană, pe calea reformelor”, a declarat Leonard Orban, citat de Infotag.

Bucureștiul salută votarea guvernului Filip, dar, pe de altă parte, este îngrijorat de tensionarea situației. Situaţia din Republica Moldova este „foarte complicată” și „extrem de tensionată”.

„Pe de o parte, este bine faptul că a reuşit să fie învestit actualul Guvern. Pe de altă parte, instabilitatea se menţine şi opinia noastră e că va trebui să înceteze cât mai repede această instabilitate politică, pentru că altfel, dacă va continua această instabilitate politică, criza se va adânci, o criză profundă prin care trece Republica Moldova”, a declarat oficialul român.

Consilierul lui Iohannis a menționat că alegerile parlamentare anticipate ar fi foarte periculoase și nu ar face decât să adâncească incertitudinea și instabilitatea.

„N-ar face decât să prelungească perioada de incertitudine, de instabilitate, criza se va adânci. Nu vorbim doar de o criză politică, vorbim în primul rând de o criză economică, socială, cu implicaţii foarte mari pentru populaţia din Republica Moldova”, a precizat consilierul prezidenţial de la București.

Cât despre împrumutul de 150 de milioane de euro pe care România și-a asumat să-l acorde R. Moldova, Leonard Orban a menționat că este necesar ca țara noastră să reia negocierile cu FMI.

„Trebuie să fie realizaţi paşi importanţi de către Guvernul din Republica Moldova în direcţia reformelor. De asemenea, trebuie avut în vedere inclusiv un posibil acord cu Fondul Monetar. Am văzut că la prima şedinţă de Guvern s-a dorit solicitarea sprijinului din partea FMI. Sigur că vom fi corelaţi cu acţiunile Fondului Monetar Internaţional şi, de asemenea, sigur cu acţiunile diferitelor state membre ale UE în Republica Moldova (…). Autorităţile din România pot să ajute Guvernul din Republica Moldova, în măsura în care vor fi realizate progrese importante în direcţia reformelor”, a declarat Orban la RFI.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.