Efectele instalării unui Guvern prorus la Chişinău, comentate în presa românească

Foto: Nicu Stamatin / ipn.md

Foto: Nicu Stamatin / ipn.md

În R. Moldova alternativa a rămas în a alege răul cel mai mic. Variantele sunt două: cercul politic de influenţă al lui Vlad Plahotniuc şi cel al apropiaţilor Moscovei, Dodon şi Usatîi, comentează ziarul românesc „Gândul” într-un amplu articol despre R. Moldova.

Riscurile de la Chişinău nu sunt doar pentru R. Moldova, deteriorarea situaţiei putând avea efecte regionale în ceea ce priveşte stabilitatea în zonă. „Gândul” subliniază că venirea partidelor proruse la putere ar putea amplifica criza economică în R. Moldova.

Miza protestelor de la Chișinău este dată tocmai de această dorinţă de preluare a puterii politice de către partidele proruse, care vor să forţeze organizarea alegerilor parlamentare anticipate, situaţie care, conform sondajelor, le-ar da şanse aproape sigure de a prelua guvernarea.

„Nu există o miză în sine, sigur, în afară de cea politică, generată de problemele foarte delicate cu care se confruntă Republica Moldova, plecând şi de la faptul că situaţia economică gravă a început să se răsfrângă asupra nivelului de trai de o manieră categorică Din acest punct de vedere, societatea are nevoie critică de un guvern care să fie eficient. (…)  Pe de altă parte, însă, în acest moment partidele pro-ruse încearcă să profite de starea de spirit şi să forţeze alegeri anticipate, încercând să îşi maximizeze un profit politic”, a declarat, pentru „Gândul”, fostul ministru român de Externe, Cristian Diaconescu, citat de Moldova.org.

Riscurile la care se supune R. Moldova în cazul în care situaţia actuală se va extinde şi nu va fi rezolvată sunt extrem de mari. Înlăturarea orientării proeuropene şi îmbrăţişarea unei orientări proruse ar fi o greşeală majoră. „Cel mai mare risc ar fi ca R. Moldova să rămână în afara oricăror angajamente politice de tip proeuropean şi de tip financiar”, a declarat senatorul român pentru diaspora, liberalul Viorel Badea.

De cealaltă parte, dacă ne uităm la situaţia financiară precară a R. Moldova, o nouă destabilizare politică ar putea-o aduce în pragul colapsului total, atenționează ziarul.

„Dispariţia unui miliard de dolari din cele trei bănci ale Republicii Moldova a produs efecte puternice în toate domeniile şi în mod special în economie. Practic, Republica Moldova nu îşi poate întocmi un buget pentru anul 2016 din lipsă de resurse şi are nevoie ca de aer de un suport extern pentru a putea achita salariile şi pensiile”, a explicat deputatul român pentru diaspora, Eugen Tomac.

O schimbare a puterii în R. Moldova şi o orientare prorusă ar conduce la imposibilitatea statului de a primi ajutoare externe şi, implicit, la imposibilitatea de a întocmi un buget care să susţină ţara pe linia de plutire.

„Să nu uităm că, în momentul acesta, Republica Moldova traversează şi o perioadă de profundă criză economico-financiară. În cazul în care se organizează alegeri anticipate şi câştigă partidele proruseşti, Republica Moldova va intra într-o criză nemaîntâlnită până în acest moment”, susţine Viorel Badea.

Instalarea unui guvern prorus la Chişinău ar reduce semnificiativ, dacă nu chiar elimina procesul de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană şi ar distgruge, practic, toate eforturile pe care ţara le-a făcut până în acest moment. Singura soluţie care se întrevede este susţinerea şi încercarea stabilizării actualului guvern şi înlăturarea influenţelor proruse venite din partea partidelor lui Igor Dodon şi Renato Usatîi, alături de care speră să intre la guvernare şi Partidul „Demnitate şi Adevăr”.

„Nu trebuie acum să credem că am găsit soluţia cea mai fericită, unica soluţie în susţinerea unui Guvern care este în continuare sub influenţa lui Plahotniuc. Dar, cel puţin, acest Guvern îşi asumă un contact direct şi o relaţie directă cu autorităţile din Uniunea Europeană. Nouă, lucrul acesta ne dă o marjă mai mare de mişcare, o marjă mai mare de implicare în R. Moldova. Între cele două rele, preferăm răul cel mai mic, care, totuşi evoluează în R. Moldova în baza unor reguli democratice, oamenii aceştia au fost aleşi în Parlament”, explică Viorel Badea pentru „Gândul”.

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.