Linie fierbinte la Guvern! Agenții economici pot semnala abuzuri

Foto: cebglobal.com

Foto: cebglobal.com

La ședința de miercuri a Guvernului, premierul Pavel Filip a cerut lansarea unei linii telefonice la care agenții economici să poată semnala abuzuri din partea organelor de control.

„Rog Cancelaria de Stat să fie lansat un număr de telefon pentru aceste trei luni de moratoriu unde agenții economici să poată raporta dacă mai există abuzuri asupra lor. Și deja în zilele următoare acest număr să fie făcut public, precum și orarul de funcționare”, a cerut Pavel Filip.

Premierul a solicitat asta invocând multiple semnale din partea agenților economici despre abuzuri din partea organelor de control. În același context, șeful Executivului a cerut suspendarea din funcție a persoanelor asupra cărora există suspiciuni de la Serviciul Fiscal de Stat și de la Serviciul Vamal, precum și instituirea unui moratoriu de trei luni asupra controalelor.

Totodată, Ministerul Justiției urmează să elaboreze un cadru normativ de reformare a sistemului de controale de stat. Ulterior, documentul va fi consultat cu societatea civilă și mediul de afaceri.



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.