Ghimpu: Plahotniuc nu deține controlul absolut în stat

Mihai Ghimpu. Captură video: n4.md

Mihai Ghimpu. Captură video: n4.md

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, neagă că PDM ar deţine controlul absolut asupra instituţiilor statului şi este convins că actuala guvernare va aduce rezultate. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

„Nu este adevărat că PDM şi în special Plahotniuc controlează totul în această ţară. Pe mine nu mă controlează nimeni, nici pe miniştrii PL. Nu mai este chiar aşa de simplu. Presa scrie ca să facă senzaţii. Pentru mine Vlad Plahotniuc este vicepreşedintele Partidului Democrat şi coleg de alianţă. Atât”, a declarat Ghimpu, citat de IPN.

Totodată, preşedintele PL s-a arătat optimist că situaţia în ţară se va îmbunătăţi.

„Ne vom întâlni la toamnă şi vom vedea. Partidul Liberal nu va fi folosit ca lucrurile să se înrăutăţească. Dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, la toamnă ne retragem în opoziţie. Şi Partidul Democrat se va retrage de la putere şi veţi avea anticipate. Este clar că nu vor fi pensii de trei mii de lei până în toamnă, dar o bună parte din reformele promise vor fi implementate”, a spus Ghimpu.

Mihai Ghimpu a declarat în cadrul emisiunii că ar fi votat pentru orice candidatură la funcţia de premier, dar s-a abţinut în privinţa lui Ion Sturza din cauza unor candidaturi pentru funcţia de ministru.

„Ne-a spus că va veni cu o echipă de tehnocraţi şi noi i-am promis că îl vom vota. Dar Sturza a inclus în lista sa de miniştri şi persoane care strigă în PMAN că Ghimpu este trădător şi aşa mai departe. Cum am putut să votez eu atunci pentru aşa un Guvern?”, a explicat Ghimpu.

Referindu-se la neînţelegerile din ultimul timp cu fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, Ghimpu a declarat că interesul acestuia pentru R. Moldova constă doar în acumularea voturilor pentru alegerile viitoare.

Mihai Ghimpu a acuzat mass-media de lipsă de corectitudine şi a sugerat Consiliului Coordonator al Audiovizualului să retragă licenţa pentru postul de televiziune Jurnal TV.

„Ei acolo nu mai aleg cuvintele, demult trebuia închisă televiziunea asta. Nu ştiu de ce doarme CCA”, a declarat Ghimpu.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.