Activitatea industrială în stânga Nistrului s-a redus cu 7,6%

Foto: metalevolution.eu

Foto: metalevolution.eu

Industria Transnistriei a produs în ianuarie mărfuri în sumă de 611,5 de milioane de ruble ($55 milioane), ceea ce este cu 7,6% ($48 milioane) mai puţin decât în anul trecut.

Potrivit așa-zisului minister al dezvoltării economice transnistrean, citat de Infotag, diminuare s-a menţionat în toate ramurile, inclusiv în energia electrică, care a asigurat practic 2/3 din totalul producerii industriale – 395,5 de milioane de ruble (-1,3%).

Pe locul doi s-a situat industria uşoară, care a produs mărfuri în sumă de 68,2 de milioane – 97,6% din nivelul anului trecut. Apoi urmează industria alimentară – 65,1 de milioane de ruble (-8,6%). Metalurgia neagră a coborât pe locul patru – 51 de milioane de ruble (-20,8%). Criza de durată de la una dintre cele mai mari întreprinderi din regiune – Uzina Metalurgică din Râbniţa – continuă, în pofida „revenirii întreprinderii în proprietatea statului”.

Cota principală a producţiei a fost produsă de întreprinderile private – cu 431,9 de milioane de ruble (-12,8%). Întreprinderile de stat, dimpotrivă, au crescut producerea cu 7,1% – până la 153,3 de milioane de ruble.

Circa 2/3 din marfa industrială a fost produsă la Tiraspol şi satelitul acestuia – Dnestrovsk – în sumă de 433,7 de milioane de ruble, iar cel mai puţin – 2,2 milioane – în raionul Grigoriopol.



Categorii:Economie, Transnistria

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.