Cine sunt şi ce experienţă au cei patru candidaţi la şefia BNM

Foto: publika.md

Foto: publika.md

Luni, 22 februarie este ultima zi pentru depunerea dosarelor la concursul de selectare a guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). În cursă s-au înscris patru candidaţi. Este vorba despre Roman Cernâşev, Vadim Brânzan, Sergiu Cioclea şi Serghei Melnik, potrivit Parlamentului.

Primul care a depus actele a fost Roman Cernâşev, cetăţean al R. Moldova şi al Israelului. În CV-ul publicat pe site-ul Parlamentului se arată că Cernâşev are 42 de ani, s-a născut în R. Moldova, iar în anul 1995 s-a mutat în Israel. Acesta a absolvit Universitatea de Stat pentru Turism din Soci, Rusia, la specialitatea Economie. Mai apoi a făcut studii de masterat la Universitatea David Ben-Gurion din Israel, la programul MBA-Finanţe.

Cernâşev a lucrat ca dealer pe piaţa valutară, vânzător de valori mobiliare, manager de portofoliu la o bancă israeliană. Începând cu anul 2006, el este director şi proprietar al companiei israeliene de investiţii Niki R. Investments. În octombrie 2015 a devenit preşedinte al consiliului Societăţii profesioniştilor în investiţii din Israel (ISIP). El cunoaşte bine limbile ebraică, rusă şi engleză, iar satisfăcător – limbile franceză şi română.

Al doilea aspirant la şefia BNM, Vadim Brânzan, are 45 de ani şi a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Fizică, şi Universitatea Harvard din Boston, specialitatea Finanțe (masterat). El a activat în cadrul mai multor companii din Marea Britanie și SUA, printre acestea numărându-se întreprinderea de servicii financiare globale Merrill Lynch, banca de investiţii Goldman Sachs şi cea mai mare companie de servicii de consultanță și audit din lume PriceWaterhouseCoopers. Brânzan cunoaşte limbile română, engleză şi rusă.

Sergiu Cioclea are 42 de ani şi deţine cetăţenie triplă: R. Moldova, franceză, română. În CV-ul candidatului se specifică diplomele de master şi de studii post-universitare la Universitatea Pantheon-Assas din Paris şi experienţa de peste 17 ani în sectorul financiar-bancar. Acesta a activat, în perioada 2000-2015 în cadrul băncii BNP PARIBAS ZAO, mai întâi în Paris, iar apoi la Moscova. Cioclea cunoaşte patru limbi: româna, engleza, franceza şi rusa.

Cel de-al patrulea pretendent, Serghei Melnik, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, iar ulterior a făcut studii de masterat în economie la Universitatea din Florida Centrală. Melnik este în prezent preşedinte al Corporaţiei Wolf Blitz, companie de consultanţă corporativă. Anterior a fost vicepreşedinte, director al subdiviziunii de Operaţiuni din SUA în cadrul UNR Holding Inc. şi şef Operaţiuni, membru al Consiliului în cadrul Asconi Corporation Inc., Winter Park, Florida, SUA. Vorbeşte fluent patru limbi: rusa, româna, engleza şi spaniola.

Aceasta este al doilea concurs pentru selectarea Guvernatorului BNM. După primul concurs, comisia specială nu a ales niciun candidat pe care să-l propună preşedintelui Parlamentului, din cauza că niciunul nu ar fi întrunit criteriile necesare. Atunci au fost acceptate dosarele a opt pretendenţi, printre care fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, şi preşedintele Ligii Bancherilor, Dumitru Ursu.

Dorin Drăguţanu şi-a anunţat demisia pe 21 septembrie 2015, invocând presiuni politice şi atacuri murdare la adresa băncii centrale. Deşi nu şi-a retras cererea de demisie, în cadrul ultimei conferinţe privind prognoza inflaţiei, Drăguţanu a spus că rămâne în continuare în funcţie, cu împuterniciri depline „pentru a asigura buna gestionare a băncii” şi că „ar fi iraţional şi ilogic să lăsăm banca fără management în circumstanţele actuale”.

€COnomist



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , , , , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Nouă candidați pretind la șefia Băncii Naționale – Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.