
Cunoscutul blogger Dragoş Galbur presupune într-un articol că primarul de Bălți, Renato Usatîi, ar suferi diabet zaharat în stadiu avansat, iar acest fapt îi dictează și comportamentul său psiho-emoțional.
Dragoș Galbur susține că primarul bălțean spunea încă anul trecut că ar suferi de o maladie, fără a preciza cu ce maladie luptă acesta.
„Are diabet zaharat, într-un stadiu deja avansat, fapt care i-a creat complicații tiroidiene, retinopatie diabetică, probleme dentare și i-a sporit gradul de obezitate. Da, știu, sunt problemele lui, însă sunt și problemele noastre, ale bălțenilor, care trebuie să cunoaștem că diabetul zaharat în stadiu avansat afectează nemijlocit, prin complicații, și starea psiho-emoțională a pacientului. Faptul că s-a operat la retină, la Moscova, toamna trecută, și faptul că și-a pus implanți dentari în Germania, nu-i mare treabă, în principiu, însă pe mine mă îngrijorează manifestările sale comportamentale. Nivelul înalt de agresivitate, veșnica paranoia că cineva îi vrea răul, frustrările de diversă natură – toate acestea le găsim la Renato Usatîi, dar și în cărțile de profil, care descriu complicațiile psiho-emoționale ale diabetului zaharat”, scrie Galbur.
Bloggerul este de părere că locul primarului și controversatului politician este la spital și nu la Primărie.
„În moment ce-ți asumi să conduci un oraș atât de mare ca Bălțiul, te asiguri mai întâi că vei avea puterea și sănătatea necesară ca să te isprăvești cu provocările pe care le vei avea. În linii generale, diabetul nu este o dizabilitate, ci mai mult un mod de viață, unul un pic mai neobișnuit și mai corect. Și atunci când îți bagi piciorul în modul corect de viață pe care ți-l impune maladia de care suferi, boala devine un handicap, iar nouă, bălțenilor, pe lângă numeroasele probleme cotidiene, numai un primar handicapat ne lipsea!
Și când te gândești câte doze de insulină puteau fi procurate din cei 250.000$ pierduți în cazinoul din MallDova de către domnul primar de Bălți, te apucă jalea. Dar nu-i nimic, robinetul cu bani, de la Moscova, e mereu deschis”, menționează Dragoş Galbur.
Din punct de vedere medical, potrivit bloggerului, fiecare om are dreptul la boala sa şi țin de intimitatea sa, dar până în momentul când boala de care suferă acel om, îi afectează și pe alții.
„Faptul că alcoolul, țigara, dezmățul culinar, pudra magică și alte vicii plăcute sunt, pentru diabetul zaharat, ca benzina pe foc. Și toată această situație devine cu atât mai complicată, cu cât răspunzi, practic, de modul de trai a 100.000 de oameni”, a mai scris Galbur.

Experți: Decizia CC a lovit în imaginea instituției prezidențiale
Potrivit experților, declararea neconstituționalității decretului prezidențial prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat candidat la funcția de prim-ministru a afectat imaginea instituției prezidențiale. În plus, aceștia spun că dacă președintele va refuza să respecte Constituția și să desemneze candidatul majorității parlamentare, ar putea fi inițiată procedura de suspendare a șefului statului, notează IPN.

Ce este strategia zero-Covid și ce șanse ar avea să fie aplicată în Europa
Vara lui 2020 a fost momentul în care țările europene au început să facă pași pentru repornirea economiei, în timp ce autoritățile au susținut că este timpul să învățăm să trăim cu virusul. La un an de pandemie și cu măsuri de distanțare fizică încă în vigoare pe mare parte a continentului, unii experți se… Citește mai mult ›

Erdogan își trimite serviciile secrete să-i reducă la tăcere pe criticii din străinătate
Președintele Turciei, Recep Erdogan, nu tolerează criticile și își zdrobește adversarii. Și nu doar pe cei care locuiesc în Turcia. Nici cei din străinătate nu sunt în siguranță în fața mâniei sale. Un caz e cel al lui Berivan Aslan. Politicianul trăiește în Austria, dar a intrat pe radarul serviciilor secrete turcești, care acum încearcă… Citește mai mult ›
Categorii:Opinii
Usatîi are apucaturi mafiotice, dar nu de om bolnav fizic, ci mental!
ApreciazăApreciază