Un deputat arată cu degetul către „principalul păpuşar al actualei puteri”

James D. Pettit. Foto: moldova.usembassy.gov

James D. Pettit. Foto: moldova.usembassy.gov

PSRM s-a adresat marţi, într-o acţiune de protest, ambasadorului SUA cu solicitarea de a nu sprijini autorităţile de la Chișinău.

Circa 200 de oameni au scandat la ambasadă „Vrem alegeri anticipate!”, „Toată puterea poporului!”, „Susţineţi poporul, nu guvernarea!”, „Hoţul trebuie să stea la închisoare!”, „Vrem anticipate!”, „Respectaţi Constituţia!”.

Deputatul, secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrâncea, a spus că, „continuând protestele de la ambasade şi misiuni diplomatice, oamenii au venit la principalul păpuşar al actualei puteri, la Ambasada SUA în Moldova”.

Potrivit spuselor sale, „această ambasadă şi ţara pe care o reprezintă atât de frumos vorbesc despre democraţie, dar în paralel încalcă drepturile cetăţenilor Moldovei”.

Socialistul consideră că „autorităţile din Moldova impun majorităţii cetăţenilor acţiuni antidemocratice”.

„Societatea nu are încredere în guvernare, majoritatea cred că Moldova merge într-o direcţie greşită, că guvernarea nu reprezintă interesele poporului. Vă îndemnăm să nu mai sprijiniţi această guvernare criminală. Fiţi alături de popor şi susţineţi alegerile anticipate, pentru a obţine dreptate, atunci veţi câştiga respectul oamenilor, dar deocamdată desfăşuraţi activitate criminală prin sprijinirea acestei puteri. Dacă veţi sprijini această putere, atunci toate acestea nu vor înceta”, a spus Bătrâncea.

Consilierul municipal din PSRM, Gaik Vartanean, a spus că „Moldova este condusă de politicieni corupţie”.

„Cu sprijinul SUA şi UE şi investiţiilor financiare în ţară, această putere simte sprijin şi face ce vrea. Ei din an în an au şters democraţia, au transformat Moldova într-o ţară din lumea a treia, unde legile nu se respectă, unde sunt deţinuţi politici, lipseşte libertatea opiniei şi se fură din buget”, a spus consilierul.

El consideră că „această guvernare şi noul Guvern din nou cer bani Ambasadei SUA şi FMI”.

Manifestanţii au mai pichetat Centrul de Informare NATO şi Ambasada României.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.