Planurile mărețe ale lui Ilan Shor: La Orhei vor fi reparate 40 de străzi și 102 de case multietajate

Ilan Shor. Foto: orhei.md

Ilan Shor. Foto: orhei.md

Una dintre prioritățile administrației orașului Orhei este reparația drumurilor, a declarat vineri primarul orașului Orhei, Ilan Shor, în discursul său de prezentare a realizărilor sale în primele luni de ale anului curent și a priorităților pentru anul 2016.

Edilul de la Orhei a promis că în acest an vor fi reparte mai multe străzi în orașul Orhei.

„În acest an ne propunem să extindem lucrările de reparație, iar circa 40 de străzi din cartierele Centru Nistreana, Lupoaica și Slobozia Doamnei vor intra în reparaţie, începând cu luna aprilie curent”, a declarat Ilan Shor la prezentarea raportului de activitate.

Totodată, Ilan Shor a mai spus că vor fi reparate și casele multietajate aflate într-o stare deplorabilă și va fi înverzit orașul. „În urma unui studiu de fezabilitate efectuat, am constat că 102 case se află într-o stare deplorabilă. Din aceste considerente, am luat decizia ca aceste case să fie supuse, urgent, lucrărilor de reparație. Astfel, începând cu luna aprilie, mai multe echipe de constructori vor iniția lucrări masive de reparație interioare și exterioare”, a dat asigurări edilul, precizând că vrea să transforme Orheiul într-o carte de vizită a R. Moldova.

„Vor fi amenajate cu flori și arbuști mai multe sensuri giratorii din oraș, inclusiv intrarea și ieșirea din orașul Orhei, Aleea Monumentelor de pe strada Vasile Lupu, sensul giratoriu de pe strada Gorki, precum și alte artere principale”, a menționat Shor.

Potrivit primarului de Orhei, o atenție deosebită va fi acordată amenajării terenurilor de joacă pentru copii. „Ne-am propus ca acest parc să devină un adevărat refugiu pentru părinți și un centru de agrement pentru copii. Am luat decizia ca, pe lângă cele 10 terenuri de joacă construite anul trecut, anul acesta, la solicitarea orășenilor, să construim și să amenajăm alte 25 de terenuri de joacă pentru copii”, a declarat Shor.

„Un alt proiect, pe care l-am demarat anterior, este Parcul Ivanos. Şi în acest an, începând cu a doua jumătate a lunii martie, vom continua lucrările de reconstrucție, care includ: asfaltarea trotuarelor și treptelor, iluminarea aleilor, instalarea băncilor, reconstrucția parcării”, a mai spus primarul de Orhei.

Potrivit lui Ilan Shor, Lacul Orhei este un alt proiect de importanță majoră pentru orășeni. „După o analiză amplă, am luat decizia ca, începând cu această lună, să fie demarate lucrări de epurare a apei din lac, care, în prezent, reprezintă un adevărat pericol pentru orheieni. Concomitent, urmează să fie efectuate lucrări de înverzire și reconstrucție a digului, să fie reamenajată plaja și perimetrul adiacent lacului”.

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Orheiul se schimbă la față! O nouă inițiativă a lui Ilan Shor – Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.