Cui aparţine postul public de televiziune? Mircea Surdu știe?

Mircea Surdu. Foto: stiripozitive.eu

Mircea Surdu. Foto: stiripozitive.eu

Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, plătită din banii contribuabililor, spre deosebire de alte posturi de televiziune private, conform statutului, ar trebui să aibă în vizor pulsul societăţii, cu diversele probleme social-politice, scrie Tamara Gorincioi în „Literatura și Arta” (pag. 3).

În realitate, cui aparţine TV Moldova?! O întrebare pe care ar trebui săşi-o pună fiecare telespectator înainte de a apăsa pe butonul telecomenzii care îl teleportează într-o oază de poveşti la gura sobei, ştiri de senzaţie despre un nou viol sau călătorie vreo în Europa a unui pretins înalt demnitar.

Într-adevăr, pe cât de naţională e Televiziunea Naţională oare?! Câte emisiuni despre istoria şi cultura noastră multimilenară ni s-a pus la dispoziţie în ultimii ani, începând cu istoria Daciei şi terminând cu Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Constantin Brâncuşi, Mihai Eminescu etc., etc.?! Câte emisiuni, investigaţii, analize despre economia subterană, bonuri patrimoniale, privatizare ilicită, mafia gazelor ruseşti, averile ilicite ale deputaţilor, preţurile exagerate la alimente, medicamente, sărăcie, satele pustiite au fost difuzate la TV Moldova 1?! Sau câte dezbateri publice, avându-i ca invitaţi personalităţi, scriitori, artişti, economişti, ţărani, oameni ai businessului din agricultură, antreprenori?! În schimb, ni se prezintă cu mult fast emisiuni de divertisment, filme din perioada ex-sovietică, show-uri etc. Ce mai, ducem o viaţă în roz! Cu excepţia unor emisiuni de folclor şi cultură.

La o primă analiză, postul naţional de televiziune nu ne mai aparţine, creându-se impresia că a fost privatizat de oligarhi cu tot cu jurnalişti, comentatori politici etc. Dacă am parafraza spusele unor analişti străini, şi aici au pătruns serviciile secrete şi interesele politicienilor de la putere. Or, penetrarea, controlul, apărarea sau, după caz, manipularea opiniei publice – în funcţie de originea serviciului care acţionează – sunt printre priorităţile oricărui sistem dictatorial sau pretins democratic în relaţia cu mass-media.

Ce se întâmplă în realitate? O numeroasă tagmă comentatori, analişti de curte etc.(cu excepţia unui număr mic de jurnalişti cu verticalitate), beneficiind de spaţiu nelimitat, posturi de radio şi televiziune, fac partizanat politic şi depun eforturi susţinute pentru a minţi poporul, pentru a-l împiedica să cunoască adevăratul conţinut al aşa-ziselor „reforme” şi „vector european” la care a fost supusă economia şi societatea după 1989.

Deşi, chiar dacă în ultima vreme se afirmă că avem o presă liberă şi că libertatea de exprimare a atins cote maxime, în realitate, situaţia e totuşi alta. Există libertatea presei, dar nu şi independenţa ei. Se simte lipsa acută a solidarităţii de breaslă, confruntându-ne cu sindromul unei prese politizate, când se mai dictează politica editorială a unei publicaţii sau comentariile unei televiziuni. În acest caz, pe aiurea, în România, de exemplu, se vorbeşte deschis despre „corupţia din presă”. Tot mai multe ziare şi posturi TV lansează istorii trucate şi comentarii teleghidate de vreun sponsor politic. La noi, deocamdată, acest lucru nu se spune pe şleau. În asemenea situaţie, unele subiecte de interes public, cazuri de corupţie etc., care nu se mulează pe interesele publicaţiilor sunt ignorate total. Fiind un jurnalist cu verticalitate, nolens-volens devii incomod şi atunci trebuie să migrezi spre o altă publicaţie sau spre alt post TV. Năravurile moştenite din timpul comunismului au făcut ca politicienii noştri, partidele politice să încerce în mod constant să influenţeze mass-media, în contextul în care persistă convingerea fermă că cine controlează informaţiile deţine puterea.

Pentru că, în fond, la noi s-au schimbat doar lozincile şi sloganele vechi, pe altele noi, ambalate în alura democraţiei. La conducere, în linii mari, a rămas aceeaşi nomenclatură comunistă cu aceeaşi mentalitate perimată. Iar mass-media continuă să fie controlată de grupurile politice puternice, păpuşari etc. O concluzie la care s-a ajuns într-un studiu despre situaţia mass-media în societăţile post-comuniste, făcută de Karol Jakubovicz, Mihai Coman, Colin Sparks şi Tomasz Goban-Klas. Avem o presă pluralistă, dar nu avem presă independentă. S-au scris kilometri de hârtie despre mafia gazelor ruseşti, mafia importului de carne, a zahărului, a tutunului, s-au adus numeroase probe însă marii gangsteri ai corupţiei, stau bine mersi în continuare în fotolii, surâzând în mustaţă. Pentru a estompa un scandal economic, sunt folosite, nu în puţine cazuri, mass-media, publicaţiile prestigioase. De ce să nu recunoaştem că avem nu numai politicieni corupţi, dar şi jurnalişti corupţi, divizaţi, presaţi de factorul economic?

În R. Moldova, după circa 25 de ani de independenţă, accesul la multe evenimente de interes public rămân un subiect tabu, jurnaliştii mai sunt intimidaţi fie de gărzile de corp ale oficialilor, fie chiar de oficiali sau funcţionari. Presa rămâne a fi subjugată politic, dar mai ales economic. Există şi un alt fenomen, jurnaliştii pot scrie şi critica atât cât le place, însă fără să apară vreo reacţie, vreo declaraţie sau vreo schimbare notabilă. Oamenii în „drept” se fac morţi în păpuşoi. Astfel, indiferenţa faţă de critici conduce la devalorizarea cuvântului liber. Poate că şi acesta e un motiv că nu se prea citesc ziarele şi revistele. Pentru că ştim dinainte ce o să spună un editorialist sau altul vizavi de un eveniment. Schimbarea va veni doar atunci când vom avea o presă liberă, independentă, care va servi cu adevărat democraţia.

Deocamdată, sunt cotaţi ziariştii prestatori de servicii, asemenea unui lăcătuş auto sau unui comerciant. Se merge pe şoc, senzaţii tari, bârfe, porno şi reclamă şi se face abstracţie de probleme, durere, sărăcie, corupţie, trafic de influenţă. Or, „poporul e minţit cu televizorul”. Şi, nu în ultimul rând, cu televiziunea publică plătită din buzunarul propriu.

Domnule Mircea Surdu, aveţi ceva de spus?

Tamara Gorincioi



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.