Atenție, șoferi! Amenzile aplicate celor băuți la volan ar putea crește

Foto: igp.gov.md

Foto: igp.gov.md

Amenzile aplicate şoferilor prinşi băuţi la volan ar putea fi majorate de la trei mii de lei, cum sunt în prezent, până la 15 mii de lei, cu lipsirea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o anumită perioadă de timp.

Cu o astfel de propunere a venit ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, în şedinţa de miercuri a Guvernului, notează IPN.

Propunerea a fost lansată în contextul solicitării premierului de a identifica soluţii pentru reducerea numărul de accidente rutiere grave, cele mai multe fiind săvârşite în stare de ebrietate.

„Nu există săptămână în care să nu aflăm despre accidente serioase, cu răniţi, cu persoane decedate, multe dintre ele generate pe fundalul consumului de alcool”, a menţionat premierul, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Pavel Filip a susţinut propunerea ministrului justiţiei, menţionând că trebuie închisă orice portiţă din lege care ar permite eschivarea de la răspundere a celor care comit accidente grave sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor. „Chiar dacă o să par poate prea insistent, vă asigur că vom reveni la acest subiect, până nu reuşim să facem paşii decisivi în diminuarea numărului de accidente grave pe drumurile din Moldova”, a mai spus Pavel Filip.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a informat că, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere a fost elaborat un plan de acţiuni care prevede un şir de măsuri concrete, dar se impune şi modificarea cadrului legislativ-normativ în domeniu.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , , ,

1 răspuns

  1. O propunere buna venita pentru a diminua numarul de accidente din motiv ca soferii au fost bauti la volan. O majorare a amenzilor ii va motiva pe acestea sa nu incalce legea luand in consideratie in ce stare financiara se afla cetatenii R.Moldova in urma unor guvernari verzi monstruase.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.