R. Moldova a participat la cea mai mare expoziție europeană de vinuri

Foto: moldpres.md

Foto: moldpres.md

Circa 200 cele mai bune vinuri, divinuri și spumante moldovenești, produse de 30 de companii vinicole din R. Moldova au participat la cea mai mare expoziție europeană de vinuri ProWein 2016, care a avut loc în perioada 13-15 martie, la Düsseldorf, Germania.

Potrivit organizatorilor, standul țării noastre, cu o suprafață de 180 de metri pătrați a fost vizitat de peste 2.500 de oaspeți din întreaga lume. Vizitatorii au fost întâmpinați de persoane îmbrăcate în costume naționale, care le-au oferit cadouri cu sticle promoționale, informații despre tradițiile seculare ale vinificației moldovenești și sugestii privind destinațiile turistice vitivinicole din R. Moldova.

Cunoscătorii și pasionații de vinuri s-au arătat impresionați de vizibilitatea pe care o capătă în ultima perioadă Vinul Moldovei, apreciind calitatea vinurilor degustate, despre care au afirmat că „pot face concurență celor mai bune vinuri din țările vinicole recunoscute la nivel mondial”.

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Dumitru Munteanu, a declarat că, în fiecare an, Vinul Moldovei reușește să înregistreze noi succese, devenind astfel tot mai cunoscut pe plan internațional.

„Toți cei care au participat la evenimentele organizate la Düsseldorf la standul țării noastre au avut doar cuvinte de laudă pentru produsele expuse. Consider că participarea noastră la ProWein 2016 a avut un aport important la consolidarea notorietății brandului de țară la nivel internaţional și sunt sigur că prin eforturi comune vom reuși să-l facem cunoscut în întreaga lume”, a spus Munteanu.

R. Moldova a luat parte al treilea an consecutiv la cea mai mare expoziție europeană de vinuri și băuturi alcoolice ProWein, sub egida brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Participarea țării noastre la eveniment a fost organizată și finanțată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului strategic de dezvoltare, Proiectul de Competitivitate USAID și suportul programului CBI.

Ediția din acest an a expoziției ProWein a întrunit 6.200 de expozanți din 59 de țări. Ea a fost vizitată de 55 de mii de persoane.

Moldpres



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.