Cât mai ai până îți redobândești cetățenia română. Verifică on-line!

Foto: universuljuridic.ro

Foto: universuljuridic.ro

Cetățenii R. Moldova vor putea verifica și on-line etapa în care se află dosarul depus pentru redobândirea cetățeniei române.

Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC), pornind de la obiectivul transparentizării activităţilor administraţiei publice centrale, a implementat pe pagina de internet proprie (la adresa http://www.cetatenie.just.ro), rubrica Stadiu dosar, prin intermediul căreia petenţii pot avea acces la stadiul propriului dosar de cetăţenie. Aceştia pot vizualiza, pe baza numărului dosarului, următoarele aspecte: data înregistrării cererii, termenul viitor sau numărul şi data ordinului prin care a fost aprobată sau respinsă cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei române. Actualizarea informaţiilor se va face periodic, în conformitate cu evoluţiile înregistrate pe parcursul procedurii specifice.

Astfel, informaţiile legate de stadiul soluţionării dosarului pot fi vizualizate, conform articolului de lege, în baza căruia a fost depusă cererea de acordare / redobândire a cetăţeniei române, accesând următoarele link-uri:

Publicarea informaţiilor s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, neputând fi vizualizate datele cu caracter personal ale petenţilor.

InfoPrut

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:

238 de răspunsuri

  1. Buna ziua! Ajutati-ne va rog. La ce studiu se afla dosarele 41377/2017 si 41376/2017….

    Apreciază

  2. Spuneti va rog la ce stadie este dosarul meu 78045/2017

    Apreciază

  3. Buna ziua spunetimi va rog la ce etapa este dosarul meu 12046/ 2017

    Apreciază

Lasă un răspuns la Den Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.