Opinie: Moscova încearcă să deschidă în R. Moldova al doilea front împotriva Ucrainei și Europei

Foto: resboiu.ro

Foto: resboiu.ro

În cadrul forţelor pacificatoare din regiunea transnistreană a R. Moldova se pregăteşte să vină, cu o inspecţie, Alexandr Lenţov, general-locotenent rus, cunoscut prin intervenţiile sale în mai multe conflicte armate inclusiv în Cecenia, dar şi în Siria.

Portalul informaţional ucrainean dsnews.ua, citat de IPN, scrie că Alexandr Lenţov este un mercenar, iar vizita sa nu va aduce nimic bun nici pentru Moldova, nici pentru Ucraina, care ar putea primi astfel un „cuţit în spate” din partea Federaţiei Ruse, dar prin intermediul R. Moldova.

Autorul materialului de opinie, Taras Hortiţa, scrie că apariţia acestui militar în R. Moldova poate însemna doar faptul că Rusia nu renunţă la decizia de a destabiliza situaţia din Ucraina. Potrivit acestuia, Moscova profită de situaţia tensionată din R. Moldova şi încearcă să deschidă aici al doilea front împotriva Ucrainei, dar şi împotriva Europei.

Potrivit lui Taras Hortiţa, vizita lui Lenţov în regiunea transnistreană ar mai putea avea ca scop inspectarea stării în care se află militarii şi resursele ruseşti aflate acolo şi să vadă cât de pregătite sunt pentru „o agresiune hibridă după scenariul din Crimeea în cazul alegerilor din R. Moldova”.

Taras Hortiţa accentuează că situaţia regională degradează şi Ucraina nu trebuie să scape din vedere regiunea transnistreană, iar dacă Moscova va reuşi să profite de criza din R. Moldova, atunci Ucraina ar putea pierde un aliat important la graniţa sud-vestică.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.