Maia Sandu, prima în topul celor mai influenți politicieni. PDM, primul în top 10 partide politice

Colaj: argumentul.info

Colaj: argumentul.info

Top 50 cei mai influenţi politicieni în perioada ianuarie-martie este condus de reprezentaţii opoziţiei, indiferent că este parlamentară sau extraparlamentară, de dreapta sau de stângă. Maia Sandu, lidera proiectului politic PAS, se clasează pe primul loc.

Potrivit unui top realizat de Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, citat de IPN, Maia Sandu este urmată de Andrei Năstase, preşedintele Partidului DA, iar pe locul trei se află Igor Dodon, liderul PSRM.

Experţii „Politicon” comentează că acest denotă necesitatea de schimbare pe care o aşteaptă societatea moldovenească, iar experţii prin evaluările lor prefaţează această schimbare. Spre deosebire de alţi ani, când locurile fruntaşe erau ocupate de reprezentanţii guvernării, actualul top este dominat de exponenţii opoziţiei politice.

În topul celor mai influenţi politicieni, pe locul 4 este preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, care este urmat de preşedintele PPPN, Renato Usatîi, iar pe locul 6 se clasează şeful statului, Nicolae Timofti. Pe locul 7 se clasează ex-premierul Ion Sturza, iar pe locul 8 este prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc. Premierul Pavel Filip este pe locul 9, iar topul este încheiat de preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.

„Politicon” menţionează că top 10 partide relevă aceeaşi necesitate de schimbare pe care o aşteaptă societatea moldovenească. Primul loc este ocupat de PDM. Următoarele trei locuri sunt ocupate de principale partide protestatare din ultimele luni – Partidul DA, PSRM şi PPPN. Al 5-lea se clasează alt partid al guvernării – PL. Locurile 6, 7 şi 8 sunt ocupate de trei partide parlamentare – PLDM, PCRM şi PPEM. Experţii subliniază că liberal-democraţii şi comuniştii, după perioadele de glorie a guvernării, sunt în cădere liberă, trecând prin momente dificile.

Încheie topul PNL şi Partidul „Casa Noastră – Moldova”. „Politicon” menţionează că naţional-liberalii sunt ocupanţii tradiţional ai părţii inferioare a topului, în special în contextul ascensiunii mişcării unioniste în R. Moldova. Intrarea pentru prima dată a Partidului „Casa Noastră – Moldova” în top poate fi explicată prin rezonanţa publică pe care îl are dosarul politic al aşa-numitului grup Petrenco.

Foto: Maia Sandu – vedomosti.md; PDM – independent.md

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.