Guvernul s-a apucat de fenomenul salariilor „în plic” și „muncii la negru”

Foto: vocea.md

Foto: vocea.md

Ministerul Muncii, Protecției Sociale şi Familiei va crea un grup de lucru, format din reprezentanți ai partenerilor sociali, ai autorităților statului, dar şi a experților, pentru a elabora mecanisme noi de combatere a practicii de achitare a salariilor „în plic” și ”muncii la negru”.

O decizie în acest sens a fost luată în ședința de marți, 26 aprilie, a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Președintele Comisiei, vicepremierul Octavian Calmâc, ministrul Economiei, a menționat că fenomenul salariilor „în plic” și „muncii la negru” afectează economia națională, stopează implementarea unor programe și strategii de dezvoltare durabilă a țării.

„Analizele efectuate pe segmentul dat demonstrează că nu am obținut rezultatul scontat și este nevoie de o revizuire a planului de acțiuni în direcția respectivă. Pentru anul 2016 ne propunem un set nou de măsuri pentru contracararea acestor fenomene care scad din performanța economică, reduc eforturile autorităților de a crea un mediu atractiv pentru mediul de afaceri, investitori și partenerii de dezvoltare”, a accentuat ministrul Economiei, citat de Moldpres.

Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului, a menționat că patronatele susţin combaterea acestui flagel, deoarece acesta afectează activitatea agenților economici, care activează în conformitate cu prevederile legislației naționale. În context, președintele CNPM a înaintat un șir de propuneri, inclusiv ca politica bugetar-fiscală pentru agenții economici să fie constantă pentru o perioadă mai îndelungată.

La rândul său, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a subliniat că problema salariilor „în plic” şi „muncii la negru” este una majoră pentru stat și este necesară „o reîncărcare” totală a abordărilor privind eliminarea ei.

„În acest sens, propunem să fie examinată oportunitatea elaborării unei Strategii de stat privind combaterea muncii nedeclarate, realizarea căreia, într-un final, ne va permite să reducem pierderile în economia națională”, a accentuat sursa citată.

Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, în lupta cu problema salariilor „în plic” şi „muncii la negru”, scopul Guvernului nu constă de a pune povara fiscală sau de alt gen pe umerii agenților economici, dar să-i ajute să plece din zona tenebră și să activeze legal.

Și aici avem mai multe idei, care urmează a fi implementate, inclusiv care presupun instrumente stimulatorii atât pentru agenții economici, cât și pentru angajați”, a spus Armașu.

Viziunile privind necesitatea schimbării abordărilor privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” și „muncii la negru” au fost expuse după prezentarea raportului șefului Inspectoratului de Stat al Muncii, Dumitru Stăvilă, despre acțiunile întreprinse în anul 2015 de Guvern şi partenerii sociali în domeniul combaterii economiei informale. Documentul indică că, pe parcursul anului trecut, echipele multidisciplinare au identificat 2296 de persoane care practicau „munca la negru” sau beneficiau de salarii „în plic”. Suma salariilor „în plic” estimată, care nu a fost înregistrată conform legii şi din care nu au fost calculate contribuțiile asigurărilor sociale de stat, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală şi impozitul pe venit a constituit mai mult de 12,7 de milioane de lei.



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.