25 de primării din R. Moldova, o nouă abordare în dezvoltarea satelor şi a oraşelor

Foto: md.undp.org

Foto: md.undp.org

25 de primării din R. Moldova și-au exprimat intenția de a implementa o nouă abordare în dezvoltarea satelor şi a oraşelor, prin implicarea băştinaşilor plecaţi din aceste localități.

Potrivit unui comunicat al PNUD Moldova, în acest mod, autorităţile publice locale vin să valorifice migrația și să transforme acest fenomen dintr-o provocare într-o oportunitate pentru dezvoltarea localităţilor.

Migrația este considerată una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă R. Moldova, unde, potrivit datelor oficiale, sunt plecați peste hotare mai mult de o treime din populația țării. Mai mult ca atât, persistă tendinţa în creștere a migrației interne, care la fel afectează situația demografică, socială și economică din localitățile R. Moldova.

În acest context, „Guvernul Republicii Moldova, cu suportul Proiectului PNUD Migrație și Dezvoltare Locală, va pilota inițiative de integrare a migrației la nivel local în 25 comunități din țară. Un element central în acest proces este  implicarea migranților, prin crearea Asociațiilor de Băştinaşi, care au menirea de a contribui la dezvoltarea localităților, prin implementarea unor proiecte comune, împreună cu autorităţile locale și membrii comunității”, susține Olesea Cazacu, manager al Proiectului PNUD Migrație și Dezvoltare Locală.

Prima întâlnire a Băștinașilor a fost organizată la Lozova, raionul Strășeni, una din cele 25 localități partenere ale proiectului, unde cei 20 băștinași participanți împreună cu primarul și echipa sa au discutat despre necesitatea implicării celor plecați în dezvoltarea satului și au decis crearea Asociației Băștinașilor din Lozova.

„Pentru noi toți Lozova e un loc sfânt. Mă închin în fața celor care au venit cu această idee. Este o inițiativă minunată, care trebuia demarată demult. Susțin crearea Asociației Băștinașilor din Lozova și voi pune umărul (și nu doar umărul) pentru ca Lozova să devină un loc cu care să se mândrească și strănepoții mei”, a spus Nicolae Ciobanu, antreprenor, băștinaș din Lozova, președinte ales al Asociației.

De asemenea, cei prezenți au discutat despre problemele satului, identificând un set de soluții pentru a fi realizate în comun în următorii ani. Cei prezenți nu au ezitat să vină cu contribuții imediat. Astfel, o primă inițiativă comună agreată a fost identificarea a 15 familii vulnerabile din sat și oferirea unor colete acestora cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, în zilele imediat următoare.

„Orice om în lume este în drept să considere satul său de baștină cel mai frumos din lume, iar noi suntem azi aici să îl facem și mai frumos”, a declarat cu mândrie Olga Ciolacu, interpretă, originară din Lozova.

Primarul satului Lozova, Lilian Botnaru, susţine că locuitorii satului se pot mândri cu personalități notorii originare din Lozova.

„Pe de altă parte, un număr impunător din populația satului este plecată. În calitate de autoritate locală, trebuie să avem grijă ca aceşti cetăţeni să fie informaţi despre ce se întâmplă în localitatea lor de baştină. De asemenea, trebuie să încercăm să creăm servicii mai bune pentru părinţii şi copiii rămaşi acasă. Doar cu eforturi comune putem crea un loc drag sufletului nostru. Or, Asociaţiile de băştinaşi vor fi nucleul atragerii celor care se află departe de casă în a se implica în soluționarea problemelor la nivel local”, crede edilul de Lozova.

În perioada Sărbătorilor Pascale, cele 25 de primării partenere ale proiectului vor organiza şedinţe de constituire a Asociaţiilor de băştinaşi. Acestea îşi vor seta priorităţile şi vor demara primele proiecte pentru a transforma migraţia din provocare în cea mai mare oportunitate pentru dezvoltare locală.

Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL) al Guvernului R. Moldova este implementat de PNUD Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.