Juriul Barometrului de Opinie Publică (BOP), prezentat miercuri, a fost constituit din persoane apropiate clanului Țopa, fostului lider al PLDM, Vlad Filat, aflat acum în detenție pentru implicare în furtul miliardului din sistemul bancar, precum și liberal-democratului Chiril Lucinschi și anturajului acestuia, despre care se presupune că ar avea relații cu serviciile secrete ruse, scrie Moldova 24.
Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, care și-a manifestat deschis susținerea pentru Platforma DA, finanțată de Victor Țopa și condusă de finul acestuia, Andrei Năstase, a anunțat că din juriul BOP fac parte patru persoane. Este vorba în primul rând de Igor Boțan, cel care a fost și printre liderii Platformei, dar care realizează alături de Natalia Morari emisiuni la postul de televiziune al lui Lucinschi.
Sursa citată amintește că asupra Nataliei Morari există mai multe suspiciuni că ar avea legături cu serviciile ruse și ar fi organizat violențele din aprilie 2009, fiind și promotoarea unui scenariu similar la ultimele proteste.
Alt membru al juriului este Victor Ciobanu, care lucrează la instituțiile de presă finanțate de Filat, fiind și un invitat permanent la posturile de radio și de televiziune ale acestuia.
Un membru mai nou al juriului este jurnalistul Vitalie Călugăreanu, un alt invitat permanent la emisiunile de la Jurnal TV, postul aflat în proprietatea lui Țopa.
O altă „omniprezență” la Jurnal TV și TV7 este și Mariana Kalughin, care se regăsește și printre membrii juriului BOP, cercetare sociologică ce se pretinde a fi verifică și echidistantă.
Categorii:Actualitate, Politică
Lasă un răspuns