În R. Moldova, cea mai despădurită țară din Europa, au apărut 350 ha de pădure

Foto: publika.md

Foto: publika.md

Agenţia „Moldsilva” a anunţat miercuri, 4 mai, că în fondul forestier naţional au fost finalizate lucrările de plantare de primăvară.

Întreprinderile subordonate instituţiei au creat în acest sezon culturi silvice pe o suprafaţă de aproape 350 de hectare, iar cele mai mari terenuri au fost împădurite la Soroca, Cahul şi Comrat.

Potrivit Agenţiei, pe lângă lucrările de plantare în fondul forestier, cu circa o sută de hectare au fost extinse şi pepinierele din ţară. Ţinând cont de solicitări, au fost create preponderent semănături de specii de salcâm, glădiţă, ulm, tei, paltin şi jugastru.

Totodată, în conformitate cu un plan naţional de extindere a suprafeţelor forestiere pentru anii 2014-2018, în primăvara curentă au fost reabilitate 1250 de hectare de terenuri degradate. Cel mai mare volum de lucrări a fost îndeplinit la întreprinderile silvice din Glodeni şi Ungheni.

„Plantarea de primăvară a finalizat, iar până la campania din toamnă entităţile silvice subordonate vor desfăşura lucrări de reevaluare a masei lemnoase, destinată exploatării în anul 2017. Acest proces va fi strict monitorizat, păstrându-se echilibrul dintre tăieri şi plantare”, au afirmat specialişti de la „Moldsilva”, citați de Moldpres.

R. Moldova este cea mai despădurită țară din Europa, doar 12 la sută din teritoriu este acoperit de păduri. Aproximativ patru mii de hectare de pădure sunt tăiate anual din suprafaţa împădurită a țării, parţial prin defrişări ilegale.

Potrivit Biroului Național de Statistică, defrișările de pădure au crescut de la o suprafață de 2661 hectare, în anul 2008, la 3572 hectare, în 2014. Pădurile ocupă o suprafață de peste 290 mii de hectare.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.