Concert de ziua naşterii mamei compozitorului Eugen Doga

Eugen Doga. Foto: vmdaily.ru

Eugen Doga. Foto: vmdaily.ru

Cunoscutul compozitor Eugen Doga a organizat vineri, 6 mai, în cadrul salonului muzical care îi poartă numele, un concert cu genericul „Copiii cântă mama”, consacrat mamei sale, la 101 ani de la naştere şi la 29 – de  la trecerea ei la cele veşnice.

La eveniment au participat circa 40 de elevi de la Şcoala de muzică „Eugen Doga” şi de la liceele „Ion Creangă” şi „Ciprian Porumbescu” din capitală.

Eugen Doga a menţionat pentru Moldpres că scopul salonului muzical este de a aduna lume bună, de a interpreta muzică de calitate şi de a promova tinerele talente.

„Acest salon, unde mi-am dorit să fac nişte spectacole, l-am visat timp de peste 10 ani. Eu le zic, de fapt, şezători, la care vreau să adun oameni care fac parte din familia mea spirituală. Concertul de astăzi l-am dedicat mamei mele, pentru că mama este cea mai scumpă fiinţă din lume. Am inclus în program mai multe piese de-ale mele, pe versurile lui Mihai Eminescu şi Veronicăi Micle, în care este glorificată dragostea faţă de mamă şi de tot ce este veşnic şi frumos”, a specificat Eugen Doga, potrivit sursei citate.

În debutul manifestării, corul de copii de la Liceul „Ion Creangă” a interpretat cântecul pascal „Hristos a înviat”. Apoi, Anghelina Martâniuc de la Şcoala de muzică „Eugen Doga” a interpretat la flaut piesa „Preludiu” de distinsul compozitor, dedicată mamei sale, iar tânăra pianistă Silvia Isac de la aceeaşi instituţie – valsul din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”.

Prezent la manifestare, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chrtoacă, a afirmat că reputatul compozitor Eugen Doga este un diamant al neamului nostru.

„Este un om deosebit şi de un talent infinit, cel mai mare compozitor din întreg spaţiul românesc. Să ne bucurăm că suntem contemporani cu el şi că avem marele noroc să-l cunoaştem şi să-i ascultăm muzica”, a  accentuat Dorin Chirtoacă.

În cadrul evenimentului a avut loc inaugurarea unei expoziţii de pictură a artiştilor plastici Gheorghe Lisiţa şi Veronica Eftodii.

Salonul muzical „Eugen Doga” a fost deschis la începutul lui ianuarie 2014. Prima şezătoare a fost consacrată marelui poet Mihai Eminescu.



Categorii:Actualitate, Cultură

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.