„Armăsarul nărăvaş” Năstase, intrat în politică doar pentru a-i scăpa de la închisoare pe Țopi

Andrei Năstase. Captură video: jurnaltv.md

Andrei Năstase. Captură video: jurnaltv.md

Liderul Partidului DA, Andrei Năstase, se crede rupt din soare sau vreun nimb dintr-o frescă medievală, deşi a intrat în politică doar pentru a-i scăpa de la închisoare pe „Marii Mucenici Ţopi” şi a-l băga la răcoare pe fostul lor partener de afaceri.

O asemenea opinie a formulat Ion Mischevca în editorialul „Prezidențiabilii” publicat de moldNova.

Editorialistul consideră că acordarea amnistiei şi graţierii Țopilor este unica prerogativă pe care Andrei Năstase o urmăreşte în avântul său către fotoliul de președinte al R. Moldova, „fără a cunoaşte că aceasta aparţine Parlamentului, nu Preşedintelui, care este obligat să promulge legea dacă legiuitorii îşi menţin decizia adoptată anterior”.

„Aşadar, rolul liderului PDA mi se pare secundar, prestaţia sa fiind de armăsar nărăvaş, dornic să dea cu copita şi în stânga, şi în dreapta. Ceea ce îl va costa mai scump decât licenţa de emisie a celui mai echidistant post tv din buricul târgului”, susține Ion Mischevca.

Referindu-se la alți „prezidențiabili”, Mischevca scrie că iniţiativa civică a identificării candidatului unic este sortită eşecului, din cauza rânzei proverbiale a moldoveanului. Igor Dodon execută indicaţia venită de la Moscova, de a „recuceri” o instituţie amorfă, iar situația altor „prezidențiabili” consacrați precum Iurie Leancă și Maia Sandu este și mai deplorabilă, susține editorialistul. „Prin urmare, asistăm la o pleiadă de bufoni care vor să fie încoronaţi”, conchide Ion Mischevca.



Categorii:Actualitate, Opinii

Etichete:, , , , ,

2 răspunsuri

  1. Năstase ia ajutat odată să scape de justiție și acum est pentru a doua oară, cred că toți cei zombați de Jurnal trebuie să se trezească și să vadă adevărata față al lui Năstase

    Apreciază

  2. De parca noi nu stim acest lucru.
    A mai incercat-o s-o faca acela de la antimafie si s-a soldat cu insucces , la fel o face si Nastase dar , dupa cum vedem il asteapta aceiasi soarta….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.