Foștii administratori ai Băncii Sociale, încolțiți de BNM

Colaj. unimedia.info

Colaj. unimedia.info

Cinci foști administratori ai Băncii Sociale, aflată în proces de lichidare, au fost sancționați de Banca Națională a Moldovei (BNM) cu amendă în mărime maximă prevăzută de lege (10 salarii medii pe activităţi financiare). Suma amenzii urmează a fi vărsată la bugetul de stat.

Serviciul de presă al BNM precizează că la 16 mai „Comitetul executiv al Băncii Naționale a hotărît aplicarea față de foștii administratori ai Băncii Sociale – Natalia Rahuba, Sergiu Albot, Valentin Cunev, Leontie Suholitco, Vladimir Novosadiuc, a sancțiunii de amendă în mărime maximă”.

BNM a constatat că în perioada exercitării funcției de administrator, persoanele menționate au încălcat Legea instituțiilor financiare și actele normative ale Băncii Naționale. Încălcările țin, în principal, de clasificarea și evaluarea neadecvată a creditelor acordate, angajarea în activități de manipulare, nerespectarea limitelor și cerințelor privind concentrarea riscurilor (expunerile), angajarea băncii în operațiuni riscante și dubioase. Totodată, cei cinci foști administratori nu au respectat cerințele de întocmire a rapoartelor în scopuri prudențiale și au prezentat Băncii Naționale rapoarte cu date eronate privind indicatorii de prudență bancară.

Aplicarea de către BNM a sancțiunilor față de persoanele menționate, notează Moldpres, nu exclude posibilitatea aplicării față de acestea a altor sancțiuni conform legislației, în particular a sancțiunilor penale în cazul constatării faptelor ce constituie infracțiuni potrivit legii, mai relevă banca centrală.

De asemenea, Banca Națională consideră că mărimea maximă a amenzii respective prevăzută de lege nu este întocmai proporțională cu gravitatea încălcărilor comise și prejudiciile cauzate Băncii Sociale. Ca urmare, BNM și-a stabilit ca obiectiv promovarea modificărilor de legislație în vederea înăspririi sancțiunilor aplicabile față de administratorii băncilor.

Banca Socială se află în proces de lichidare. Comitetul executiv al BNM a hotărât pe 16 octombrie 2015 să retragă licențele  de  desfășurare a activităților financiare  ale  Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank, ca urmare a insolvabilității acestora și altor încălcări ale prevederilor legislației în  vigoare. Procesul de lichidare silită a acestor bănci a fost inițiat  în conformitate cu Legea instituțiilor financiare.



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.