O deputată din Moldova a fost premiată de OMS

domenti_oms

Foto: parlament.md

Președinta Comisiei sănătate, protecție socială și familie, Oxana Domenti a fost premiată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru realizări în domeniul controlului tutunului și protecția sănătății publice.

Premiul i-a fost înmânat Oxanei Domenti, marți, de Ziua mondială fără tutun, de către Haris Hajrulahovic, reprezentantul OMS în Moldova.

Oficialul a apreciat înalt eforturile depuse de Președinta Comisiei sănătate, protecție socială și familie în adoptarea Legii privind controlul tutunului, precum și progresul Moldovei în alinierea legislației naționale la prevederile Convenției-cadru a OMS privind controlul tutunului.

„Este un premiu ce mă obligă să continui și mai insistent eforturile în promovarea progreselor în domeniul politicilor publice de sănătate. Această distincție nu-mi aparține doar mie, ci este a Republicii Moldova. Sunt mândră că ne putem alinia statelor care și-au propus să pună accent pe sănătatea populației și a generațiilor viitoare”, a afirmat Oxana Domenti.

Deputata Oxana Domenti se regăsește printre cele patru personalități din statele  europene premiate de OMS în 2016 pentru realizări în domeniul controlului tutunului și protecția sănătății publice. Premiul este oferit de OMS începând din anul 1988.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.