Câți bani a păpat BNS sub umbrela Recensământului? Procurorii fac lumină

Recensamant 2014

Foto: libertv.md

Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare, alocate Biroului Naţional de Statistică (BNS) pentru efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din anul 2014.

Aceasta se întâmplă la scurt timp după ce premierul Pavel Filip l-a demis pe fostul șef al BNS, Marin Gospodarenco, pentru că acesta nu a prezentat o anchetă internă, solicitată de premier, referitor la recensământului populației pentru anul 2014.

Potrivit celor constatate de procurori, în perioada anilor 2013-2016, persoane publice din cadrul BNS au planificat şi realizat o schemă infracţională în vederea însuşirii mijloacelor băneşti, alocate pentru efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor. Astfel, din totalul cheltuielilor suportate de BNS pentru efectuarea recensământului, 1,8 milioane lei au fost cheltuiţi în alte scopuri decât cele destinate recensământului (schimbarea ferestrelor, paza interdepartamentală, procurarea utilajului neutilizat şi stocat în depozit, reînoirea bazei tehnice, genţi, scanere, condiţionere şi alte cheltuieli care nu erau necesare pentru acest proces).

De asemenea, investigaţiile procurorilor au relevat că, persoane publice din cadrul BNS, acţionând în complicitate cu factorii de decizie ai unei firme, au încheiat cinci contracte de achiziţii publice în valoare totală de 9,2 milioane lei. Potrivit procurorilor, contractele au fost semnate cu grave abateri de la prevederile legale, în condiţii favorizante pentru agentul economic respectiv, asigurându-se astfel posibilitatea însuşirii ilegale a bunurilor.

Ca urmare a ilegalităţilor constate, procurorii au iniţiat o cauză penală. Ancheta procurorilor va viza atât acţiunile persoanelor publice din cadrul BNS, cât şi a persoanelor gestionare din cadrul firmei contractante, în administrarea cărora au fost încredinţate sumele de bani.

Urmărirea penală continuă, procurorii urmând să supună verificărilor şi alte aspecte ale activităţii factorilor de decizie BNS, bănuiţi de implicarea în delapidările enunţate, prin prisma comiterii unor presupuse ilegalităţi în sfera publică.

Infotag



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Cazul BNS. Pavel Filip a transmis un mesaj „extrem de important” pentru societate – Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.