Acces mai convenabil la credite pentru companiile cu potenţial de creştere

ODIMM

Foto: odimm.md

Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) propune mai multe soluţii pentru facilitarea accesului la resurse financiare pentru companiile cu potenţial de creştere din R. Moldova. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei şedinţe de lucru, organizată de ODIMM şi Ministerul Economiei, cu participarea reprezentanţilor sectorului bancar.

Participanţii la şedinţă au abordat posibilităţile de îmbunătăţire a activităţii Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), program gestionat de ODIMM.

Într-un comuncat de presă al Organizaţiei, citat de IPN, se menţionează că ODIMM propune majorarea plafonului de garantare la produsele oferite, micşorarea comisionului de garantare precum şi alte activităţi de îmbunătăţire. Potrivit Organizaţiei, acestea ar conduce la valorificarea la maxim a rezervelor FGC.

Șefa-interimară a Direcţiei politici de dezvoltare a întreprinderilor mici si mijlocii şi comerţ al Ministerului Economiei, Svetlana Țurcanu, a menţionat că accesul la finanţare este unul dintre cele mai discutate subiecte în cadrul întâlnirilor cu antreprenorii. Astfel, ministerul este deschis pentru orice dialog cu instituţiile bancare  pentru a facilita accesul la credite şi diminuarea riscurilor atât pentru IMM-uri, cât şi pentru bănci.

Directoarea generală ODIMM, Iulia Iabanji, a menţionat că majoritatea aspectelor de optimizare a activităţii Fondului de Garantare au fost discutate de nenumărate ori cu instituţiile financiare şi mediul de afaceri. Toate aceste propuneri vor sta la baza noului Acord de colaborare între ODIMM şi băncile comerciale.

Potrivit ei, ODIMM planifică să stabilească colaborări cu unităţile de implementare a Liniilor de finanţare, cum ar fi Proiectul de ameliorare a Competitivităţii PAC II, Fondul internaţional pentru dezvoltarea agricolă FIDA VI, Programul de restructurare a sectorului vitivinicol, Linia de finanţare pentru eficienţa energetică a Republicii Moldova – MOSEFF etc. În opinia sa, acest lucru ar putea spori gradul de absorbţie a fondurilor internaţionale.

Totodată, ODIMM îşi propune să stabilească parteneriate de colaborare cu Organizaţiile de Microfinanţare în domeniul garantării. Începând cu anul 2011, cu suportul Uniunii Europene portofoliul Fondului a fost capitalizat peste 60 de milioane de lei, fapt ce permite utilizarea acestora pentru întreprinderile mijlocii.



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.