
Dacian Cioloș, noul premier al României. Foto: antena3.ro
Premierul României, Dacian Cioloş, a declarat că R. Moldova îi va fi acordat sprijinul financiar promis. La întrevederea de marţi cu preşedintele parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, premierul român a spus că Guvernul său „a declanșat procedura tehnică pentru acordarea primei tranșe din împrumutul în valoare de 150 de mil. de euro pentru Republica Moldova”.
„Ne dorim ca sprijinul României să fie unul nu doar financiar, ci să fie utilizat de R. Moldova, inclusiv pentru a-și recâștiga încrederea în relațiile cu partenerii occidentali. Important este să obțineți rezultate și să mergeți etapă cu etapă în implementarea reformelor, astfel încât banii acordați de Guvernul României să sprijine schimbările inițiate”, a menţionat Dacian Cioloş, citat de Infotag.
El a subliniat că realizarea de către Chişinău a foii de parcurs pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE „va genera schimbări importante în domeniile justiției și luptei anticorupție, precum și în sectorul financiar-bancar”.
Dacian Cioloş a îndemnat autorităţile moldoveneşti „să implice mai activ sectorul neguvernamental în procesul de luare a deciziilor”, pentru a continua şi obţine succese în sensul simplificării administrative și de control asupra mediului de afaceri din R. Moldova.
La rândul său, Andrian Candu a declarat că adoptarea „foii de parcurs a servit drept un imbold mobilizator, determinând Parlamentul și Guvernul să-și sincronizeze agendele și să gestioneze mai eficient realizarea angajamentelor asumate față de UE”. Președintele Parlamentului de la Chișinău s-a arătat încredințat că Parlamentul, până la sfârșitul sesiunii curente, va reuși să îndeplinească acțiunile prevăzute în foaia de parcurs.
De la Bucureşti Andrian Candu a plecat într-o vizită de lucru la Bruxelles.
Categorii:Actualitate, Politică
Lasă un răspuns