Ministrul german de Externe critică politica NATO față de Rusia, considerând-o războinică

Frank-Walter Steinmeier

Frank-Walter Steinmeier. Foto: reuters.com

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, critică politica NATO față de Rusia, pe care o consideră războinică, într-un interviu apărut astăzi în cotidianul Bild, notează Agerpres, citând AFP.

„Ceea ce ar trebui să evităm azi este să inflamăm situația cu strigăte războinice și zăngănit de săbii”, a declarat Steinmeier, criticând în mod specific desfășurarea de forțe NATO în apropierea frontierelor Rusiei.

„Cine crede că se creează mai multă securitate în alianță cu parade simbolice de tunuri, în apropierea frontierelor în est, se înșeală”, afirmă ministrul german de Externe, după ce NATO a anunțat luni că urmează să deplaseze patru batalioane în țările baltice și Polonia pentru a face față „acțiunilor agresive ale Rusiei”, potrivit termenilor utilizați de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, a estimat joi, tot într-un interviu acordat cotidianului german Bild, că Rusia încearcă să creeze „o zonă de influență prin mijloace militare”, informează AFP.

„Rusia încearcă să creeze o zonă de influență prin mijloace militare. Cu încălcarea dreptului internațional, Moscova a anexat Crimeea și îi susține pe separatiștii din estul Ucrainei. Observăm, de asemenea, o militarizare masivă a frontierelor NATO: în regiunea arctică, în regiunea baltică, în Marea Neagră și până la Marea Mediterană”, a subliniat Stoltenberg.

„Avem cunoștință despre manevre importante, agresive și neanunțate dinspre partea rusă și trebuie să reacționăm la aceasta”, a adăugat el, în contextul în care NATO a anunțat luni că va desfășura patru batalioane în țările baltice și în Polonia.

„Ceea ce facem noi are un caracter defensiv; nu dorim să provocăm un conflict, noi încercăm să-l evităm”, a explicat secretarul general al NATO, care a estimat că „staționarea trupelor în est constituie un răspuns adaptat la acțiunile agresive ale Rusiei”.

Îngrijorate de criza ucraineană și de potențialul militar în creștere al Rusiei la frontierele lor, fostele țări din blocul sovietic care au aderat la NATO după încheierea „războiului rece” îi cer Alianței Nord-Atlantice să-și suplimenteze prezența militară pe teritoriul lor, pentru a descuraja orice intenție de atac din partea Moscovei.

În acest context, miniștrii Apărării ai țărilor membre ale NATO, reuniți marți și miercuri la Bruxelles, și-au dat acordul pentru desfășurarea a patru batalioane a câte 800-1.000 de oameni fiecare, pe bază de rotație, în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, cu trei săptămâni înaintea Summitului de la Varșovia din 8-9 iulie, care ar urma să confirme înăsprirea liniei adoptate de NATO față de Rusia.



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.